La Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii a fost abordat un subiect sensibil, complex și tot mai necesar: pastorația persoanelor care suferă de adicții.
Tematica a fost aleasă în contextul Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
Astfel, la congres, preoții români din SUA au avut ocazia să-l cunoască pe Preotul psihoterapeut Paul Jannakos, din cadrul Bisericii Ortodoxe din America (Orthodox Church in America – OCA).
La întâlnirea cu preotul Jannakos a fost prezent și Mitropolitul Nicolae al celor două Americi.
Preotul Paul Jannakos, specialist în tratarea adicțiilor, a explicat că din punct de vedere moral aceste afecțiuni reprezintă un păcat împotriva virtuții cumpătării. Comportamental, adicțiile înseamnă imposibilitatea de a corecta anumite comportamente ce rănesc persoana în cauză și pe cei din jur.
Cei mai mulți noi consumatori sunt adolescenți
În prezentarea sa, preotul a evidențiat că cei mai mulți oameni consumă droguri în perioada adolescenței. În lume există în jur de 8.400 consumatori noi pe zi iar jumătate din aceștia au sub 18 ani. Mai mult de jumătate din dependenți încep cu cannabis, poarta de început a consumului.
Pe lângă adicțiile de substanțe, clericul s-a referit și la cele de comportamente, precum: dependența de mâncare, de muncă, de cumpărături, de sex, pornografie, internet, social media ș.a.
Pr. Jannakos a evidențiat caracteristicile principale ale adicției:
- Toleranța: nevoia de a consuma din ce în ce mai mult pentru a ajunge la un anumit echilibru (fizic și emoțional).
- Sevraj / Dezobișnuirea: simptome negative fizice și afective cauzate de oprirea consumului.
- Auto-amăgirea (negarea, raționalizarea, blamarea, minimalizarea).
- Pierderea puterii voinței (compulsivitate).
- Deficit de atenție (obsesii).
- Regres în sănătate și personalitate.
„Cea mai bună metodă de măsurare a adicției, de substanță (alcool, droguri) sau de comportament (mâncare, sex, muncă) este gradul de calitate a vieții”, a explicat preotul.
„Pe măsură ce adicția crește în severitate, cu atât suntem mai puțin funcționali la nivel personal, la nivel fizic, emoțional, relațional, la muncă”.
În acest proces de identificare a problemei proprii, cel mai bun observator poate fi un apropiat: soție, soț, prieten.
În procesul de vindecare și recuperare trebuie abordate patru zone, a spus părintele psihoterapeut: biologic (neurobiologic), psiho-cognitiv, social și spiritual.
TCC și abordarea ortodoxă
În prezentarea făcută, părintele Jannakos a vorbit despre Terapia cognitiv comportamentală (TCC), un model mai nou de tratare a adicțiilor, un mod din ce în ce mai folosit de consilieri și centrele de tratament.
Beneficiarii tratamentului prin TCC învață să aibă conștiință de sine prin:
- identificarea gândurilor
- examinare
- provocarea gândurilor favorabile consumului
- înlocuirea acestora cu gânduri sănătoase și raționale
Beneficiarii TCC sunt învățați să fie responsabili în a-și oferi un mediu mai sigur, liberi de stimuli ce i-ar putea răni.
„Sunt multe similitudini între TCC și abordarea ortodoxă în ceea ce privește înțelegerea discernământului spiritual. nous (minte) și conștiință de sine”, a spus referentul aducând în atenție observațiile Sfântului Maxim Mărturisitorul:
„Mai întâi amintirea aduce în minte un gând simplu. Zăbovind, acesta stârnește patima. Dacă nu e înlăturat, acesta împinge mintea la consimțire. Iar aceasta producându-se, se ajunge în sfârșit la păcatul cu fapta.” De aceea preaînțelepții apostoli îndeamnă să înlăturăm mai întâi efectul păcatului apoi să mergem înapoi prin introspecție (ἀναποδίζοντας) ca să eliminăm cauza (αἰτίαν)”.
Recuperarea pe termen lung: „A iubi ce este frumos”
Concluziile părintelui privind recuperarea pe termen lung se concentrează în jurul ideii de „a iubi ce este frumos”:
- Obiceiurile nesănătoase trebuie înlocuite cu obiceiuri sănătoase (pocăința).
- Ceea ce este urât trebuie înlocuit cu ceea ce este frumos (trauma).
- Haosul dependenței (și păcatului) trebuie transformate în ceva frumos, bun și adevărat.
- Recuperarea pe termen scurt reprezintă detoxifierea / curățirea, iar recuperarea pe termen lung, construirea unei vieți frumoase.
În acest sens se recomandă mai ales cultivarea frumosului: Artă, muzică, poezie, etc..
Congresul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Statelor Unite ale Americii a avut loc în perioada 5-7 Iulie 2024 la Catedrala Buna Vestire din Olmsted Falls, Ohio.
Preotul Paul Jannakos

Preotul Paul Jannakos este psihoterapeut specializat în adicții, tulburări de dispoziție, tulburări obsesiv-compulsive, consiliere relațională și consiliere spirituală. Credința sa de bază în dinamica consilierii este vindecarea internă prin procesul continuu de autodescoperire.
Părintele Jannakos slujește la Biserica „Sf. Ev. Luca” din Palos Hills, Illinois.
Foto credit: Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi





