Episcopul Nicodim: Trei condiții ale vieții în Hristos

În Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Nicodim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu Severin și a explicat care sunt cele trei condiții ale vieții în Hristos.

„Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că cine dorește să vină după El trebuie mai întâi să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-L urmeze”, a explicat Episcopul Severinului și Strehaiei.

Așadar, a continuat Preasfinția Sa, condițiile vieții în Hristos sunt: „lepădarea de sine, purtarea sau asumarea Crucii și urmarea lui Hristos”.

„Însuși termenul de lepădare de sine este dificil de înțeles pentru omul de astăzi. În alte limbi decât româna, lepădarea de sine se traduce cu negarea de sine. Mai ales într-o lume individualistă, în care se afirmă eul şi se cultivă egoismul, ca lăcomie după profit, lepădarea de sine, ca program spiritual de renunțare la egoism, înseamnă ceva greu de acceptat”.

„Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că prima condiție a urmării Lui, adică prima condiție pentru a fi ucenic al Său, este lepădarea de sine. Însă lepădarea de sine nu înseamnă desființarea sau anularea de sine, ci schimbarea modului egoist de a viețui”.

Asumarea Crucii

Referitor la a doua condiția a vieții în Hristos, Preasfințitul Părinte Nicodim a subliniat faptul că asumarea Crucii „poate însemna recunoașterea unei neputințe şi a unei suferințe personale, recunoașterea finitudinii şi fragilității condiției umane”.

„Crucea este adesea o neîmplinire, o boală incurabilă, o patimă nevindecată, o tristeţe că nu am devenit sau realizat ceea ce ne-am dorit”.

„Un alt înțeles duhovnicesc adânc al Crucii”, a continuat Părintele Episcop, „este «răstignirea» noastră permanentă între idealul propus şi rezultatul obținut”.

„Numai Hristos Domnul poate transforma crucea noastră în scară către cer, într-o șansă de ridicare spirituală din păcat şi suferință, prin puterea Lui lucrătoare şi vindecătoare în interiorul suferinței şi al neputinței noastre. Hristos Mântuitorul poartă împreună cu noi crucea noastră şi o transformă, adică dăruiește sens suferinței noastre ca loc de întâlnire a noastră cu El, Cel Răstignit şi Înviat”.

Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei


Știri recente