Pelerinajul cu moaștele Sfântului Dimitrie îi îndeamnă pe oameni să fie prieteni ai lui Dumnezeu: PS Timotei Prahoveanul

„Moaștele Sfântului Dimitrie merg să ducă binecuvântare și îndemn clerului și credincioșilor din Arhiepiscopia Bucureștilor de a fi prieteni ai lui Dumnezeu așa cum a fost el. Acesta este modelul sfinților, ei au fost oameni purtători de trup și purtători ai dragostei lui Hristos pentru lume”, a explicat Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor într-un interviu pentru Radio Trinitas.

Cu ocazia aniversării a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou în țara noastră va fi desfășurat între 4 martie și 16 aprilie un pelerinaj în parohiile și mănăstirile din Arhiepiscopia Bucureștilor, cel mai amplu din ultimii 70 de ani.

În zilele premergătoare manifestării religioase, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a acordat un interviu pentru postul de radio „Trinitas” al Patriarhiei Române în care a vorbit despre importanța pelerinajului și a cinstirii sfinților.

„Sfinții sunt sălașul locuirii Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel ne vorbește despre suspinele negrăite, fiecare om care dorește să crească duhovnicește spre asemănarea cu Dumnezeu va trebui să îi aibă model chiar dacă de multe ori nu ne mai raportăm la aceste modele”.

„Sfântul Dimitrie ne vorbește despre marea dragoste a unui monah și a unui slujitor al fraților săi care l-a cinstit cum se cuvine pe Dumnezeu. Dragostea față de Dumnezeu a sfinților se cade să o urmăm și noi în măsura noastră de acum”, a îndemnat Preasfinția Sa.

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a precizat că „sunt multe dintre localitățile acestui itinerariu duhovnicesc în care moaștele Sfântului Dimitrie nu a fost niciodată. Sunt câteva mănăstiri și parohii istorice, sunt parohii în formare, unele mai noi”.

„În drumul lor, cinstitele moaște vor poposi și în mănăstiri sau parohii vechi care au fost martore ale venirii lor în Arhiepiscopia Bucureștilor, dar și în unele parohii noi. (…) Pentru început s-a dorit ca mare parte a eparhiei să fie binecuvântată”.

Preasfinția Sa a amintit că și în pandemie a fost organizat un pelerinaj cu moaștele Sfântului Dimitrie. Astfel de pelerinaje au fost organizate și de alte eparhii care au cinstite moaște ale sfinților ocrotitori.

În final, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat că acest pelerinaj „este un prilej special și ne rugăm ca Sfântul Dimitrie să ducă înaintea lui Dumnezeu rugăciunile celor care îl întâmpină și celor care se bucură chiar dacă nu pot participa la momentele propriu-zise ale pelerinajului care începe luni”.

Programul pelerinajului, al opririlor în parohii și așezăminte monahale, cât și al slujbelor oficiate poate fi consultat aici.

Foto credit: Arhiva Basilica

Comentarii Facebook


Știri recente