PS Ignatie: Căminele pentru vârstnici sunt ca o Scăldătoare a Vitezdei

Căminele pentru vârstnici sunt „sunt ca o Scăldătoare a Vitezdei și îngerii sunt toți cei care au grijă de ei, sunt toți cei implicați în această activitate filantropică”, a spus vineri Episcopul Hușilor la o astfel de instituție din Valea Siliştei, județul Vaslui.

Ierarhul a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor de reabilitare a Centrului rezidențial pentru persoane de vârsta a III-a „Giulia” înființat în localitate de Fundația Spurgeon România.

Preasfinția Sa a vorbit despre bolnavul care aștepta vindecarea la Scăldătoarea Vitezda.

„Din nefericire, toți cei care erau de față erau egoiști, fiind absorbiți de suferințele lor și nu-și găseau răgaz să îl ajute și pe el. A venit Hristos, ca Cel care cunoaște inima, suferința și frământarea fiecărui om, și l-a întrebat dacă vrea să fie vindecat”, a spus părintele episcop.

„În dezamăgirea sa, el nici măcar nu a mai verbalizat dorința de a fi vindecat, ci doar a externalizat cea mai mare suferință pe care o trăia, anume că este singur, deși era înconjurat de atât de mulți oameni.”

Beneficiarii vin la centrele rezidențiale ca la Scăldătoarea Vitezda, fără mari speranțe, a mai spus ierarhul.

„Însă găsesc oameni care dăruiesc dragoste, căldură sufletească, atenție” și care îi prețuiesc și îi tratează ca ființe umane.

„Este esențial acest lucru, căci bătrânețea atrage după sine nu numai o fragilizare fizică, ci și una de natură psihică. Aceste centre sunt ca o Scăldătoare a Vitezdei și îngerii sunt toți cei care au grijă de ei, sunt toți cei implicați în această activitate filantropică. Găsesc aici omul de care avea nevoie acel slăbănog de la Scăldătoarea Vitezda”, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie.

Ierarhul i-a avut alături în slujire pe Părintele Consilier eparhial Vladimir Beregoi, Președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și pe Părintele Adrian Chirvasă, Protopop de Vaslui.

La eveniment a participat domnul Ionel Turc, președintele Fundației Spurgeon România, oficialități județene și locale, beneficiarii centrului și de numeroși credincioși din comuna Solești.


Fundația Spurgeon România are două centre de servicii social în județul Vaslui: Căminul pentru vârstnici „Giulia” din Valea Siliștei, comuna Solești, și Centrul Alberto-Darian din Vaslui, specializat în terapia de recuperare a copiilor diagnosticați cu autism și tulburări de dezvoltare și comportamentale.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente