Părintele Sofian Boghiu a fost comemorat la Biblioteca Sfântului Sinod: Evocări, mărturii şi lansare de carte

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost comemorat miercuri la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti.

Mărturii&evocări

Evenimentul s‑a desfășurat în Sala „Conon Arămescu‑Donici” a Biblioteca Sfântului Sinod și a reunit ierarhi, clerici și mireni, care și‑au amintit cu plăcere de întâlnirile cu părintele Sofian sau care au dorit să afle mai multe despre duhovnicul de la Mănăstirea Antim.

Vorbitorii au evocat personalitatea marcantă a arhimandritului, evidențiind momente inedite, mai puțin cunoscute, din viața sa, informează Ziarul Lumina.

La întâlnirea moderată de Arhimandritul Policarp Chițulescu, Consilier patriarhal și Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, au luat cuvântul, alături de Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum (Patriarhia Antiohiei): Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Arhimandritul Nectarie Șofelea, Starețul Mănăstirii Radu Vodă și Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Arhimandritul Mihail Stanciu; Protosinghelul Antipa Burghelea; și dr. Ioana Feodorov, cercetător la Institutul de Studii Sud‑Est Europene al Academiei Române.

© Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Lansare carte

Părintele Protosinghel Antipa Burghelea, viețuitor la Mănăstirea Antim, și‑a prezentat volumul închinat memoriei părintelui Sofian Boghiu.

© Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

El a evidenţiat atât munca de cercetare și de colectare a noilor mărturii privind viața marelui duhovnic, cât și elementele noi pe care volumul său le aduce în completarea portretului de altfel cunoscut al arhimandritului.

Volumul este intitulat „Părintele Sofian Boghiu. O icoană a virtuții”.

© Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Cei prezenți au avut ocazia de a viziona o expoziție de fotografii care surprind momente din viața părintelui Sofian Boghiu, precum și fragmente video care ilustrează învățături ale marelui duhovnic.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Urmăreşte-ne pe Twitter:@agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente