Noua casă a văduvei cu 7 copii din Târgu Lăpuș, este aproape gata. Parohia a mobilizat comunitatea

În mai puţin de o lună, noua casă a Domnicăi Moldovan, din Târgu Lăpuș, este gata la roşu. Vechiul imobil a fost distrus de un incendiu în data de 7 decembrie.

Parohia „Înălţarea Domnului” din oraş a lansat un apel pentru construirea unei locuinţe şi a mobilizat comunitatea, astfel că lucrurile s-au mişcat cu rapiditate.

Părintele Protopop Florin Stan, parohul de la Târgu Lăpuş, s-a implicat personal în proiectul filantropic dedicat văduvei cu şapte copii.

Astăzi (29 decembrie – n.r.) am făcut o scurtă vizită pe șantier împreună cu dnul primar Mitru Leșe și cu dnul Hatos Ovidiu (coordonatorul lucrărilor din șantier).

Am constatat că în zilele următoare va fi finalizată lucrarea de construire și finisare a casei. De asemenea, prin grija unor binefăcători este pregătit și mobilierul pentru această familie.

Până în prezent, în contul Parohiei Ortodoxe „Înălțarea Domnului” au fost trimise donații în valoare de 12.295 lei.

Foto credit: Pr. Florin Stan/Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO

În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…