Mitropolitul Germaniei spune în Pastorala de Crăciun cât de grea este viața bisericească „în condițiile de Diaspora”

Amintind că 2021 va fi „Anul omagial al pastorației românilor din afara granițelor României”, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord subliniază în Pastorala de Crăciun cât de grea este viața Bisericii în diaspora.

„Noi, cei care trăim departe de Țară, știm cât de grea este viața noastră bisericească în condițiile de Diaspora (împrăștiere) pentru că nu avem parohii suficiente și, mai ales, biserici proprii în care să ne rugăm. Cei mai mulți credincioși sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari până la cea mai apropiată parohie”, spune Mitropolitul Serafim.

„Preoții sunt, de asemenea, nevoiți să lucreze pentru a-și întreține familia. Cu toate acestea, ca slujitori ai lui Hristos, facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge la sufletul fiecărui credincios care apelează la noi. Și ne bucurăm de toți care ne cer rugăciunea, sfatul și ajutorul”, adaugă ierarhul.

Părintele Mitropolit spune că în perioada pandemiei s-a folosit de telefon și internet, dar adaugă că „specificul pastorației în Diaspora este tocmai acela al legăturii personale cu credincioșii”.

„Noi încercăm, pe cât ne stă în putință, să mergem acolo unde sunt credincioșii noștri pentru a-i atrage spre Hristos, nu doar să-i așteptăm să vină la biserică. Taina Spovedaniei rămâne însă mijlocul cel mai important de legătură cu credincioșii. În această Sfântă Taină toți ne deschidem inima înaintea lui Dumnezeu și înaintea duhovnicului. Ea creează cea mai strânsă legătură între credincios și preot”.

Mitropolitul Germaniei îi îndeamnă pe credincioșii din diaspora să nu uite de cei dragi, chiar și în condițiile actuale.

„Dacă acum, în vremuri de pandemie, suntem împiedicați să mergem de Sfintele Sărbători în Țară, așa cum mulți ne-am fi dorit, să nu pregetăm să mergem acasă după ce va trece, cu voia Domnului, această perioadă dificilă. Să ne vizităm cât mai des părinții și rudeniile din Țară, ca și cimitirele unde sunt înmormântați cei din neamul nostru”.

Mesajul central al pastoralei de Crăciun este concentrat în cuvintele „Nu vă temeți!” adresate de îngerul Domnului păstorilor din Betleem.

„Suntem conștienți că nimeni nu ne poate ajuta și încuraja în lupta cu boala și cu necazurile vieții decât numai Dumnezeu Care lucrează nemijlocit în inima fiecărui om, dar și prin oamenii cărora le pune în inimă compasiune față de semenii lor”, explică ierarhul.

Vezi integral pe site-ul oficial al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord.

Vezi și: Factbox: Biserica și diaspora românească de azi

Foto: arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente