8 septembrie 1827 – A trecut la cele veșnice în București, Episcopul Costandie Filitti (din botez Constantin, nepot de soră al Mitropolitului Dositei Filitti). Învață la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Zița, în care s-a călugărit; venit în Țara Românească, a ajuns protosinghel la Mitropolie, iar la 29 octombrie 1793 a fost ales Episcop al Buzăului, unde a păstorit până în 1819. S-a impus prin lucrări de refacere la Catedrala și Reședința episcopală, Schitul Găvanele, biserica din Săseni, biserica din Găvănești, Biserica „Sfântul Dumitru2 din București; a ctitorit o biserică în Mehadia-Banat. Din 1814 a fost numit în fruntea „Eforiei școlilor”, lucrând pentru bunul mers al învățământului și, în genere, pentru progresul vieții cultural-artistice. Sprijinitor al spitalelor „Filantropia” din București și „Gârlași” din Buzău. Pe plan politic a avut o atitudine filorusă și antiotomană. La 27 iulie 1819, silit să se retragă din scaun, de domnul fanariot Alexandru Suțu.
În imagini: Hramul Paraclisului Catedralei Naționale, sărbătorit în a doua zi de Paști (2024)
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, episcop vicar patriarhal, a oficiat slujba Sfintei Liturghii, luni, 6 mai, la Paraclisul Catedralei Naționale, al cărui hram principal este „Învierea Domnului”. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Arhiepiscopul Casian s-a rugat în Duminica Învierii cu persoanele private de libertate
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat Vecernia Învierii duminică la Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi. La slujba săvârşită de IPS Casian împreună cu preotul capelan Ovidiu Gafton în capela „Sfinţii Apostoli Petru…
100 de familii prahovene au primit daruri de Paști de la voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit pe timpul postului, în cadrul Campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” desfășurată de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale,…
Patru adulți au primit Taina Botezului în noaptea de Paști, la Copenhaga
După slujba din noaptea de Înviere, două tinere daneze, un tânăr bosniac și un adolescent dintr-o familie italiano-română au primit Taina Sfântului Botez în Biserica românească Paraclis Episcopal din Copenhaga. Episcopul Macarie al Europei de…
Românii și sârbii au proclamat Învierea în centrul Vârșețului: Este negreșit un Praznic al Luminii, a spus PS Ieronim
În noaptea de Paști, românii și sârbii ortodocși au proclamat Învierea Domnului în mod tradițional în centrul orașului Vârșeț, unde se află atât reședința Episcopiei Banatului din Patriarhia Sârbă, cât și cea a Episcopiei Daciei…