Peste 100 de milioane de creștini sunt persecutați pentru credința lor, anunță Worthy News, citat de „Ziarul Lumina”. Milioane de creștini de la Vancouver la Vladivostok s-au rugat duminică, 8 noiembrie, pentru creștinii persecutați în mai multe țări ale lumii. Ziua Mondială de Rugăciune pentru Bisericile Persecutate (IDOP) a fost dedicată creștinilor care se confruntă cu discriminarea socială și cu opresiunea guvernamentală și care trăiesc sub amenințarea întemnițării sau execuției pentru credința lor. „Lumea a privit îngrozită violenta furie declanșată împotriva creștinilor indieni din statul Orissa, anul trecut. Mai sunt și alte zone ale lumii, spre exemplu, Coreea de Nord, unde se înregistrează acte de persecuție, dar de foarte multe ori nu vedem sau nu auzim toată povestea”, au explicat, într-o declarație, membrii IDOP. De șapte ani, Coreea de Nord este pe primul loc în ceea ce privește persecuțiile asupra creștinilor, anul acesta „podiumul” fiind completat de Arabia Saudită și Iran. Ținta guvernelor din aceste ultime două țări au fost musulmanii convertiți la creștinism. Peste jumătate din populația globului trăiește în locuri unde credința și practica religioasă sunt sever restricționate.
IPS Nifon, la Mănăstirea Pasărea: Biserica ne arată că sfințenia începe în familie
Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, a subliniat vineri la Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov că, prin canonizarea celor 16 sfinte femei, Biserica ne arată că sfințenia începe în familie. Înaltpreasfinția…
Mesajul Patriarhului Daniel la proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis vineri un mesaj cu ocazia proclamării locale a canonizării Sfintelor Cuvioase Filofteia și Elisabeta de la Pasărea. Patriarhul României a evidențiat că deși viețile celor două…
Ziua Învățătorului: Sfânta Blandina, un model al dascălilor de astăzi
Ziua Națională a Învățătorului este sărbătorită, anual, în data de 5 iunie și a fost insituită în România în anul 2007. Între sfintele femei canonizate de Biserica Ortodoxă Română în 2025 se numără și Sfânta…
Ziua mondială a mediului înconjurător 2026: Planeta transmite semnale de alarmă privind schimbările climatice
Ziua mondială a mediului înconjurător este marcată vineri sub tema schimbărilor climatice, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu atrăgând atenția asupra efectelor tot mai vizibile ale încălzirii globale. Manifestarea este marcată anual în data de 5…
Tinerii români din Spania sunt invitați să participe la întâlnirea Nepsis
Asociația Nepsis invită tinerii români din Spania să participa le întâlnirea organizației, desfășurată între 29 iunie – 3 iulie 2026 la Madrid. Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu scopul de…




