O companie de salubrizare din Londra a avut surprinderea să descopere un relicvariu conținând un fragment din osemintele Sfântului Clement, Episcopul Romei, care a trăit în primul secol după Hristos.
Compania, care a postat un anunț pe site-ul oficial în data de 25 aprilie, confirmă faptul că relicvariul a fost colectat odată cu deșeurile din centrul Londrei.
„Vă puteți imagina care ne-a fost uimirea atunci când am conștientizat că echipele noastre de salubrizare au găsit oseminte care aparțin unui papă. Nu este ceva ce te aștepți să vezi”, a spus James Rubin, proprietarul companiei Enviro Waste, potrivit unei declarații publicate pe site-ul companiei.
„Știm că este un obiect important de istorie și suntem dornici să îi găsim locul cel mai potrivit pentru a fi păstrat”, a spus Rubin, solicitând sugestii din partea publicului printr-un formular online.
Fragmentul de os este păstrat într-un mic relicvariu sigilat cu ceară și include o inscripție în limba latină: „din osemintele Sfântului Clement, papă și martir”.
Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Romei, a trăit în secolul I și este unul dintre părinții Bisericii considerați apostolici.
Foto credit: Enviro Waste