Joi, 17 septembrie 2009, la Centrul Eparhial din Giula a avut loc o sinaxă a preoților din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria sub conducerea Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, la care s-au dezbătut diferite probleme legate de misiunea în noul an bisericesc, organizarea de programe bisericești și culturale românești, misiunea în rândul tineretului, continuarea renovării bisericilor care necesită lucrări de restaurare, realizarea unui muzeu al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și întâlniri cu reprezentanții intelectualității românești din Ungaria, în legătură cu coordonarea eforturilor vizând consolidarea identității naționale și ortodoxe a comunității românești din Ungaria. Prima dintre manifestările de amploare de acest fel se referă la promovarea valorilor tradiționale românești și se va desfășura sub genericul „La obârșii, la izvor”, care va avea loc la Centrul Cultural Român din Giula, în data de 4 octombrie a.c.. La această manifestare, alături de oficialități, vor participa credincioși din toate parohiile Episcopiei, iar programele vor fi prezentate de formații culturale de la Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Programul slujirii ierarhilor în Duminica Floriilor
În Duminica Floriilor, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul istoric…
FOTO: Pelerinajul de Florii din București în 50 de imagini (2024)
Clerici și credincioși din București s-au adunat sâmbătă, 27 aprilie, la Mănăstirea Radu Vodă pentru tradiționala procesiune de Florii care s-a încheiat la Catedrala Patriarhală. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Patriarhul României a oferit daruri paracliselor patriarhale
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit după Pelerinajul de Florii daruri reprezentanților paracliselor patriarhale în semn de apreciere și recunoștință pentru sprijinul acestora în desfășurarea activităților organizate de Patriarhia Română. Darurile au constat în câte…
Pelerinajul de Florii din Capitală – 2024 | Galerie foto
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, clerici și credincioși din București și Ilfov au participat la Procesiunea de Florii. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
PS Paisie Sinaitul, la Ploiești: Procesiunea de Florii în sine are și rolul binecuvântării locului, a cetății sau orașului
„Procesiunea de Florii în sine are și rolul binecuvântării locului, a cetății sau orașului respectiv”, a spus sâmbătă, la Ploiești, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, care a condus pelerinajul organizat în ajunul sărbătorii Intrării Domnului…