Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat luni, 26 septembrie 2016, în Catedrala Patriarhală, Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Antim Ivireanul.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi format din slujitorii Catedralei Patriarhale, reprezentanți ai Administraţiei Patriarhale şi ai Administraţiei Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii grupului psaltic Tronos, împărţit în două strane conduse de arhid. protopsalt Mihail Bucă şi de protopsaltul Gabriel Rădăşanu.
Mâine, în ziua sărbătorii Sfântului Antim Ivireanul, pe Colina Bucuriei vor coliturghisi: Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu ierarhii antiohieni, georgieni şi români prezenţi, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.