Calendar Ortodox 10 noiembrie

Sfinții Apostoli Rodion, Olimp, Erast și Sosipatru

Acești apostoli au făcut parte din cei șaptezeci de ucenici ai Domnului. Olimp și Rodion au fost ucenicii Sfântului Apostol Petru și au fost decapitați în Roma, din porunca împăratului Nero (54-68).

Sosipatru a fost episcop la Iconiu (oraș în Licaonia – Asia Mică), iar Erast Episcop al Paneadei (Palestina). Cvart, Episcopul Beritului (Fenicia), a pătimit pentru dreapta credință și a convertit pe mulți greci la credința creștină.

Troparul Glas 3:
Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfântul Mucenic Orest († 304)

Sfântul Orest a fost un doctor creștin care a trăit în Capadocia, în vremea împăratului Dioclețian (284-311).

A fost arestat pentru credință, dar nu s-a lepădat de Hristos. Cu rugăciunea sa, a făcut să cadă idolii unui templu păgân. A suferit numeroase chinuri, iar în final i-au fost bătute piroane în călcâie și în coaste și a fost legat de coada unui cal sălbatic.

Cu oasele și membrele frânte, a trecut la Domnul. Trupul său a fost aruncat într-un râu pentru a-i împiedica pe creștini să se închine la sfintele moaște.

În anul 1685, în timpul postului Crăciunului, Sfântul Dimitrie al Rostovului terminase de scris viața Sfântului Orest, când a obosit și a adormit. Sfântul mucenic i-a apărut în vis și i-a spus că suferise chiar mai mult decât fuseseră descrise în viața lui și i-a arătat rănile.

Troparul, glas 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Orest, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfântul Cuvios Mucenic Visarion, starețul Mănăstirii Lainici

Sfântul Cuvios Visarion s-a născut în comuna Secuieni, județul Bacău, în ziua de 28 mai 1884. Părinții săi, Gheorghe și Ilinca, erau oameni simpli, iubitori de Dumnezeu. La botez a primit numele tatălui său, Gheorghe. Din fragedă copilărie, iubind biserica, slujbele și muzica bisericească, a urmat Școala de cântăreți de la Roman. Sporind duhovnicește, sub călăuzirea duhovnicului său, episcopul Gherasim Safirin, a simțit chemarea lui Dumnezeu și, nu după multă vreme, a intrat ca novice la Sfânta Mănăstire Frăsinei, fiind tuns în monahism, cu numele Visarion, de starețul Porfirie Bucurescu. Primind îngerescul chip, Cuviosul Visarion a arătat și mai multă râvnă în nevoințele duhovnicești, în evlavia față de cele sfinte, în tăcere și în ascultare. De multe ori, la cântările de la strană, glasul său îngeresc pătrundea inimile celor ce-l auzeau, făcând să izvorască lacrimi de pocăință. Starețul Porfirie, văzând sporirea lui în virtuți, l-a propus pentru primirea preoției, în anul 1922. De atunci, Cuviosul slujea Sfânta Liturghie cu mare evlavie și dragoste, aducând dorul de Dumnezeu în inimile celor ce-l ascultau. Ca duhovnic, era un mare povățuitor al călugărilor și al pelerinilor, rugându-se pentru ei și mângâindu-i în necazuri și nevoi.

În primăvara anului 1929, Cuviosul Visarion a fost numit stareț al Mănăstirii Lainici. Ascultarea sa era să refacă din temelii Mănăstirea Lainici, ruinată de război. El a întemeiat o obște bineplăcută lui Dumnezeu și, având harul și experiența duhovnicească, a statornicit, pe lângă pravila de rugăciune și slujbele la biserică, rânduiala isihastă de rostire neîncetată a rugăciunii lui Iisus. De asemenea, orice lucrare se săvârșea cu binecuvântare, în ascultare și cu bunăcuviință, încât întreaga viața a Mănăstirii Lainici se desfășura într-o atmosferă de dragoste, bucurie și nădejde a vieții veșnice. Sfântul Visarion slujea cu dragoste și smerenie obștea mănăstirii, plecând spre pocăință inimile părinților și binecredincioșilor care veneau și se închinau în acest sfânt lăcaș. Iubirea de cântare duhovnicească nu l-a părăsit pe Sfântul Visarion nici în această ascultare, Cuviosul continuând să împărtășească ucenicilor săi darul cântării psaltice, ca toți cu o inimă și cu o gură să preaslăvească pe Dumnezeu. Deși era preocupat de atâtea griji și măcinat de multe suferințe, Cuviosul își ținea pravila călugărească, nu lipsea de la Sfânta Liturghie, se ruga și postea, priveghea toată noaptea și citea cărți sfinte pentru folosul sufletesc al său și al ucenicilor săi.

Pentru că avea inima plină de dragoste pentru semenii săi, a ajutat și la organizarea unui spital pentru cei ce sufereau pe șantierele de pe defileul Jiului. Totodată, mănăstirea și obștea au sporit atât în cele duhovnicești, cât și în cele materiale. S-au adăugat noi chilii, dar și terenuri și locuințe pentru întreținerea viețuitorilor.

Tot el s-a învrednicit să afle cinstitele moaște ale înaintașului său, Sfântul stareț Irodion, pe care le-a pus într-un sicriu mic și le-a ascuns ca pe o comoară de mult preț și mai adânc în măruntaiele pământului, ca să le ferească de profanarea celor rău-credincioși. Peste ani, aceste sfinte moaște aveau să fie redescoperite cu prilejul canonizării Cuviosului Irodion, în anul 2011.

Pentru virtuțile și ostenelile sale, însoțite de o mare smerenie, Cuviosul Visarion a primit de la Dumnezeu darul povățuirii duhovnicești, dar și pe cel al vindecărilor minunate. Faptele sale au rămas vii în memoria părinților mănăstirii și a credincioșilor care veneau pentru slujbe în acest sfânt lăcaș. A rămas consemnată minunea din anul 1950, când un om rămas mut, a auzit într-un vis un glas care i-a spus să meargă la Sfânta Mănăstire Lainici pentru a fi vindecat. El a venit la starețul Visarion, care i-a citit rugăciuni de dezlegare și de vindecare, i-a făcut de trei ori Sfântul Maslu, l-a spovedit și i-a dat multe sfaturi folositoare de suflet. Noaptea, la Utrenie, în timp ce se cânta la strană „Ceea ce ești mai cinstită…”, iar bolnavul stătea în genunchi la icoana Maicii Domnului, deodată a văzut-o pe Maica Domnului cum s-a desprins din icoană, s-a atins de buzele lui și îndată i s-a dezlegat graiul și el a început să vorbească limpede, ca și mai înainte. Deci, cel vindecat, a dat slavă lui Dumnezeu și Maicii Domnului, mulțumind totodată și Sfântului Visarion pentru rugăciune.

În aceea vreme, Mănăstirea Lainici a ajuns să fie ocupată de soldații regimului comunist, care tulburau viața monahală și slujbele bisericii. Într-o după-amiază, însă, mai marele acestor soldați, fiind stăpânit de beție, a bătut fără vină pe fericitul stareț, cerându-i să-și părăsească chilia. Sfântul a încercat să-l liniștească prin cuvinte omenoase, dar acela l-a bătut și mai cumplit, călcându-l în picioare și aruncându-l de pe cerdacul chiliei sale. Trântit fiind la pământ, Sfântul și-a frânt piciorul și a rămas multă vreme într-o baltă de sânge. Mai mult, ofițerul i-a amenințat că „dacă va spune cineva ceva din mănăstire despre acest fapt, cu toții vor fi uciși”. După câteva zile de la aceste chinuri, rănile și piciorul fracturat ale părintelui s-au infectat, iar medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul. Simțindu-și sfârșitul aproape, Cuviosul a cerut să primească schima cea mare, iar, la scurt timp, pe 8 noiembrie 1951, la vârsta de 67 ani, s-a mutat la Domnul. El a fost așezat în mormânt alături de Sfântul Irodion, înaintașul său.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluește-ne pe noi. Amin.

Troparul Sfântului – Glasul al 3-lea:

Minunată lucrare ai arătat în Mănăstirea Lainici, Sfinte Părinte Visarion, prin postire, priveghere și rugăciune, prin iubirea desăvârșită de Dumnezeu și de semeni, făcător de minuni arătându-te. Iar, pătimind de la cei rău-credincioși, cu slavă te-ai încununat în ceruri. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.