Anul pastorației în mănăstiri, în cadrul Festivalului Logos, la Arad

În cadrul manifestărilor spirituale și cultural-filantropice ale Festivalului internațional Logos, anului pastorației în mănăstiri i s-a consacrat un eveniment particular, prin evocarea, marți seara, 26.05. 2015, la Sala festivă a Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, a personalității Cuviosului Paisie Aghioritul, canonizat recent de Patriarhia Ecumenică.

„Personalitatea Cuviosului Paisie a fost prezentată prin intermediul artei a șaptea, filmul. Mai multe documentare, interviuri și chiar mărturii directe ale Părintelui Paisie au fost prezenatate în Festivalul Logos, pentru a evoca viața, învățătura și activitatea duhovnicească de îndrumare a credincioșilor a Părintelui aghiorit. Astfel, Festivalul face reală întâlnirea între artă și spiritualitate, între cult și cultură, între media și evanghelizare prin promovarea ethosului creștin prin intermediul filmului documentar. Festivalul este totodată și prilejul întâlnirii dintre cultură și filantropie”, ne-a transmis Arhim. Teofan Mada, vicar-administrativ, coordonator festival.

Au fost dăruite, până acum, 800 de cărți de teologie și spiritualitate, la care se adaugă 200 de pachete pentru copiii și tinerii care au participat la manifestările artistice și spirituale ale Festivalului. Manifestarea de la Facultatea de Teologie s-a încheiat prin oferirea unei agape frățești tuturor participanților la manifestarea închinată Cuviosului Paisie, părintele „nobleții spirituale și a iubirii filantropice”.

Comentarii Facebook


Știri recente