În Duminica a 7-a după Paşti, parohul Vasile Rus din localitatea năsăudeană Nepos a organizat un eveniment duhovnicesc pentru credincioşii din parohie. Nepos a fost una din primele localităţi din România care au cunoscut fenomenul neoprotestant. Ofensiva prozelitistă a primit un nou contur după 1990, iar satele de pe lunca Someşului au înregistrat o creştere a procentului de neoprotestanţi. În prezent, mulţi dintre preoţii din această zonă au înţeles că misiunea trebuie intensificată, printre aceştia fiind şi părintele Vasile Rus din Nepos. Astfel, tema „Taina Sfântului Botez“ este abordată deseori în discuţiile cu credincioşii, iar pr. Vasile Rus obişnuieşte să aducă în localitate invitaţi speciali care să discute cu credincioşii. Astfel, duminică a fost prezent în parohie, ca invitat, pr. prof. dr. Liviu Vidican-Manci, directorul Seminarului Teologic Ortodox clujean şi inspector de catehizare parohială în Arhiepiscopia Vadului, Felea-cului şi Clujului, care le-a vorbit credincioşilor despre Taina Sfântului Botez. Credincioşii au participat la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit apoi din cuvântul Sfintelor Scripturi. Pornind de la importanţa credinţei Sfinţilor Părinţi ai primului Sinod Ecu-menic şi de la preocuparea acestora pentru menţinerea nealterată a adevărului revelat, pr. Liviu Vidican-Manci a subliniat importanţa conştientizării corec-te a Tainei Botezului şi a mărturisirii creştine prin credinţă şi fapte. Totodată, i-a îndemnat pe creştinii din Nepos să rămână aproape de credinţa străbună, să fie uniţi şi, împreună cu parohul, să treacă peste toate încercă-rile, ca o familie.
Icoană dispărută acum 40 de ani fost restituită Mănăstirii Cernica | În imagini
La Palatul Cesianu Racoviță a avut loc marți, 30 aprilie 2024, o conferință de presă cu ocazia donației către Mănăstirea Cernica a unei icoane din iconostasul bisericii Sf. Nicolae Ierarh care a fost rătăcită aproape…
PS Gherontie Hunedoreanul i-a pomenit pe veteranii de război la Centrul Militar din Deva
Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al Episcopiei Devei și Hunedoarei i-a pomenit luni pe veteranii de război la Centrul Militar din Deva. În contextul Zilei naționale de a Veteranilor de Război, a fost oficiată o slujbă…
Mitropolitul Nicolae în Pastorala de Paști: Învierea Domnului este izvorul unei alte vieți, trăită împreună cu Hristos
„Vestirea Învierii Domnului se cuvine să fie pentru fiecare creștin izvorul unei alte vieți, trăită împreună cu Hristos cel Înviat pentru noi și pentru a noastră mântuire”, a explicat Mitropolitul Nicolae al celor două Americi…
Centrul de Presă Basilica a încheiat protocol de colaborare cu CNAS | FOTO
Centrul de presă Basilica a încheiat marți. 30 aprilie 2024, un protocol de colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru a sprijini persoanele care au nevoie de tratament oncologic. Acordul a fost semnat…
Centrul de Presă Basilica a încheiat un protocol de colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate
Patriarhia Română, prin Centrul de presă Basilica, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au încheiat un protocol de colaborare pentru a sprijini persoanele care au nevoie de tratament oncologic. Acordul a fost semnat marți…