Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt ocrotitori nu numai ai celor care le poartă numele sau ai locaşurilor de cult, ci şi ai comunităţilor umane, precum municipiul Constanţa, informează Ziarul Lumina. În cinstea sfinţilor ocrotitori, Arhiepiscopia Tomisului a organizat aseară o procesiune cu moaştele Sfinţilor Mucenici Pantelimon, Epictet şi Astion pe străzile municipiului Constanţa. Tot aseară, la capela militară „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”-III din zona Doraly, credincioşii constănţeni au participat la Taina Sfântului Maslu şi s-au închinat la moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ale Sfintei Marina, care au fost dăruite locaşului de cult de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie, informează Radio Dobrogea. Evenimentele religioase continuă astăzi cu Sfânta Liturghie, săvârşită de chiriarhul locului la Biserica „Sfinţii Împăraţi” din Constanţa, iar, după amiază, cu Festivalul de Artă Corală, care are loc la Casa de Cultură, de la ora 17:30.
Programul slujirii ierarhilor în Duminica Floriilor
În Duminica Floriilor, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, va participa la Sfânta Liturghie în paraclisul istoric…
FOTO: Pelerinajul de Florii din București în 50 de imagini (2024)
Clerici și credincioși din București s-au adunat sâmbătă, 27 aprilie, la Mănăstirea Radu Vodă pentru tradiționala procesiune de Florii care s-a încheiat la Catedrala Patriarhală. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
Patriarhul României a oferit daruri paracliselor patriarhale
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit după Pelerinajul de Florii daruri reprezentanților paracliselor patriarhale în semn de apreciere și recunoștință pentru sprijinul acestora în desfășurarea activităților organizate de Patriarhia Română. Darurile au constat în câte…
Pelerinajul de Florii din Capitală – 2024 | Galerie foto
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, clerici și credincioși din București și Ilfov au participat la Procesiunea de Florii. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
PS Paisie Sinaitul, la Ploiești: Procesiunea de Florii în sine are și rolul binecuvântării locului, a cetății sau orașului
„Procesiunea de Florii în sine are și rolul binecuvântării locului, a cetății sau orașului respectiv”, a spus sâmbătă, la Ploiești, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul, care a condus pelerinajul organizat în ajunul sărbătorii Intrării Domnului…