Examenul de certificare a competenţelor profesionale la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş

Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, astăzi, 18 mai 2015, la Paraclisul cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica din cadrul Centrului Eparhial, a avut loc Examenul de Certificare a competenţelor profesionale pentru cei 23 de elevi înscrişi ai Seminarului Teologic ”Neagoe Vodă Basarab” din municipiul Curtea de Argeş.

Comisia de examinare s-a constituit în baza Deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, din profesorii de la Seminarul Teologic din Curtea de Argeş care predau disciplinele teologice de specialitate.

Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a calificării absolvenţilor din învăţământul liceal, filiera vocaţională aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale, a stat la baza desfăşurării examenului cu următoarele componente:

– prezentarea Proiectului de Diplomă, realizat de candidaţi la una din disciplinele teologice de specialitate, sub coordonarea unui profesor-preot, din temele date;

– probă practică susţinută la disciplinele teologice: tipic-liturgică, muzică bisericească, catehetică şi omiletică.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…