Săptămâna Sfintelor Pătimiri a reprezentat un nou prilej de colaborare între Parohia „Sfânta Maria“-Miron Patriarhul din Capitală şi instituţiile de învăţământ din cuprinsul ei, informează Ziarul Lumina. Astfel, în Sfânta şi Marea Miercuri, biserica parohială a primit vizita unui grup de elevi de la Şcoala Gimnazială „Geo Bogza“, însoţiţi de dirigintele clasei, prof. Ioan Iermălai. Elevii au fost întâmpinaţi de parohul bisericii, părintele Traian Ioan Diaconu, care le-a vorbit despre semnificaţia zilei şi le-a oferit câteva informaţii despre stilul arhitectural bisericesc. În acelaşi timp elevii au primit daruri din partea parohiei. În Sfânta şi Marea Joi, biserica parohiei a fost gazdă elevilor de la Şcoala Gimnazială „Petre Ispirescu“ din imediata vecinătate a locaşului de cult. Copiii au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului şi au primit daruri din partea bisericii. Totodată, învăţăceii au adus la biserică ouă încondeiate şi icoane pictate sub îndrumarea doamnelor învăţătoare.
Evanghelia, în 9 limbi la Catedrala Patriarhală. PS Varlaam a îndemnat să folosim puterea lăsată Bisericii de Hristos
Vecernia Învierii numită și Învierea a doua a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum din Patriarhia Antiohiei și a Întregului…
Dunărea de Jos: Daruri de Paști, oferite cadrelor medicale aflate la datorie în noaptea de Înviere şi persoanelor refugiate
În Sâmbăta Mare, Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oferit daruri tradiţionale de Paști cadrelor medicale de la spitalele din municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci şi Târgu Bujor care sunt la datorie în noaptea de…
Galerie foto: Sărbătoarea Învierii Domnului la Catedrala Patriarhală (2024)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat slujba Învierii în pridvorul Reședinței Patriarhale, duminică, 5 mai. A urmat slujba Sfintei Liturghii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar…
Cuvântul Patriarhului Daniel: Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor
La slujba Învierii, Patriarhul Daniel a adresat un cuvânt despre Învierea lui Hristos ca temelie a învierii tuturor oamenilor. În cuvânt, Preafericirea Sa a evidențiat trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Textul integral:…
Patriarhul Daniel, în noaptea de Paști: Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului
La slujba din noaptea de Paști, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a vorbit miilor de credincioși prezenți pe Dealul Patriarhiei despre trei mari adevăruri legate de Învierea lui Hristos. Trei mari adevăruri despre Învierea Domnului „Primul…