Programul slujbelor de Sfintele Paşti în Arhiepiscopia Craiovei

În perioada sărbătorilor pascale, în toate bisericile se oficiază slujbe speciale. Astfel, în această seară (joi, 9 aprilie) se săvârşeşte Denia celor douăsprezece Evanghelii, iar mâine, 10 aprilie, în Vinerea Mare, după Ceasurile Împărăteşti, preoţii vor scoate Sfântul Epitaf în mijlocul bisericii, iar la orele serii va fi săvârşită Denia Prohodirii Domnului. Sâmbătă dimineaţă, preoţii şi diaconii catedralelor şi paracliselor mitropolitane din Craiova vor oficia Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi se vor pregăti pentru slujba Sfintei Învieri.

În noaptea de Înviere, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu va sluji la Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Duminică 12 aprilie şi luni 13 aprilie, în prima, respectiv, a doua zi a Sfintelor Paşti, IPS Irineu va sluji la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului-Dudu” din Craiova, iar marţi 14 aprilie, în cea de a treia zi a Sfintelor Paşti, va săvârşi Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Calinic” din cartierul craiovean Valea Roşie.

Comentarii Facebook


Știri recente