Acţiune catehetică în Parohia Senereuș, Jud. Mureș

În a cincea Duminică a Postului Mare, 29 martie 2015, când Biserica Ortodoxă pomenește pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, în Parohia cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavrii” din localitatea Senereuș, Protopopiatul Sighișoara, Județul Mureș, a avut loc o acţiune catehetică ce a constat din susţinerea catehezei pentru adulți cu titlul „Forța mântuitoare a pocăinței”.

„Cateheza respectivă s-a desfăşurat în biserica parohială, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, şi a avut ca temei scripturistic pericopa evanghelică a Cuvioasei, ce s-a citit din Evanghelia după Luca, capitolul 7, de la versetul 36 la versetul 50. A fost evidențiat paralelismul existent între femeia păcătoasă din referatul lucanic și Cuvioasa Maria Egipteanca, amândouă cu un trecut rușinos, dar care, din moment ce l-au conștientizat și l-au asumat, printr-o pocăință intensă, și-au schimbat viața. Mulţumim Părintelui Paroh drd. Ștefan Caraș pentru inițiativă și pentru invitație, şi îi dorim mult spor în lucrarea de mântuire enoriașilor încredințați” ne-a transmis Pr. Florin Parasca, Inspector pentru Cateheza parohială – Arhiepiscopia Alba Iulia.

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși participă la eveniment pe Colina Patriarhiei. Din soborul slujitor fac parte Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieşteanul şi Paisie Sinaitul, Episcopi vicari patriarhali, precum…