Un fragment din moaștele Sfântului Ciprian va fi adus spre închinare la Mănăstirea Rășca din județul Suceava, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, informează Ziarul Lumina. Sfintele moaște vor ajunge astăzi din Grecia și vor rămâne la Râșca până miercuri, 17 septembrie 2014. Credincioșii prezenți la sărbătoarea hramului se vor putea închina și la moaștele altor sfinți, precum și la un mic fragment din Sfânta Cruce, care vor fi așezate într-un spațiu special amenajat în incinta mănăstirii. „Mănăstirea Râșca își serbează hramul de toamnă în fiecare an pe 14 septembrie. Vom avea bucuria de a primi de la Mănăstirea Ano-Xenia din Volos, Grecia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ignatie al Volosului și a Înaltpreasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, un fragment din moaștele Sfântului Ciprian”, a spus părintele David, secretarul Mănăstirii Râșca. Mâine, Sfânta Liturghie va începe la ora 9:30 și va fi săvârșită de IPS Pimen, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pr. George Grigoriță: Denia de miercuri ne pune în față contrastul între nădejdea rugătoare și deznădejdea ucigătoare
„Denia din această seară ne prezintă momentul instituirii Sfintei Taine a Euharistiei, izvorul vieții noastre, și ne pune în față mai multe contraste puternice între smerenie și mândrie, între nădejdea rugătoare și deznădejdea ucigătoare”, a…
Denia din Sfânta și Marea Joi – 2024 | Galeria foto
La Catedrala Patriarhală din București a fost oficiată slujba Deniei din Sfânta și Marea Joi. Cuvântul de învățătură a fost ținut de Pr. Prof. George Grigoriță de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Foto…
IPS Laurențiu: Învierea, eveniment istoric, dar mai presus de istorie, la care participăm neîntrerupt prin Sf. Taine
Mitropolitul Laurențiu al Ardealului explică, în Pastorala de Paști din acest an, Evangheliile care se citesc la Utrenia și, respectiv, la Liturghia marelui praznic al Învierii Domnului: una ancorează evenimentul în istorie și realitate, cealaltă…
În imagini: Daruri de Paști de la Episcopia Hușilor pentru 800 de copii și vârstnici de pe cele două maluri ale Prutului
Campania „Împreună aducem lumină în suflete” a Episcopiei Hușilor a purtat caravana cu daruri a asociației eparhiale Filantropia Ortodoxă Huși prin localități izolate și sărace de pe ambele maluri ale Prutului. Darurile de la Episcopia…
Mitropolitul Petru ne îndeamnă să avem curajul mironosițelor, mărturisindu-ne identitatea spirituală și națională
„Suntem datori să stăm drepți și să mărturisim adevărata credință, adevăratele valori ortodoxe, să ne apărăm identitatea noastră spirituală românească și să ne asemănăm femeilor mironosițe”, scrie Mitropolitul Petru al Basarabiei în Pastorala de Paști…