Părintele Arhimandrit Elefterie Mihail s-a născut la 11 noiembrie 1900 în localitatea Leaskova, regiunea Plovdiv, Bulgaria, într-o familie de cinci copii. La botez a primit numele Enache.
Tatăl său, Constantin Mihail, a fost negustor, iar mama sa, Aristița, i-a marcat profund viața prin credința sa puternică.
Copilăria i-a fost marcată de o boală gravă: la vârsta de trei ani suferea de paralizie. S-a vindecat după o minune a Maicii Domnului, în urma căreia mama sa a promis că fiul său va fi medic și preot.
A urmat școala primară și o clasă secundară, după care a frecventat o școală cu profil medical la Adrianopol, unde a studiat metode tradiționale de vindecare cu plante medicinale și tehnici de corecție osoasă.
Viața personală i-a fost marcată de pierderi dureroase: soția și copilul i-au murit la naștere, tatăl său a fost ucis de turci, iar un frate a fost omorât în ziua nunții sale.
Stareț, preot și duhovnic
În 1932, a intrat ca viețuitor în Mănăstirea Balaciu, lângă Urziceni, iar în 18 decembrie 1933 a fost tuns în monahism, primind numele Elefterie. În 1936 a fost trimis să slujească la schitul Dervent din Dobrogea, iar în 27 octombrie 1938 a fost numit stareț al Mănăstirii Dervent.
În 13 septembrie 1942, cu ocazia sfințirii noii biserici, a fost înălțat la treapta de Egumen Protosinghel.
Între 1938 și 1952, părintele Elefterie Mihail va fi timp de aproape 14 ani și singurul preot și duhovnic al mănăstirii. Cu toate acestea, slujbele se făceau după tipic.
Părintele Elefterie nu a fost însă preot și duhovnic numai al mănăstirii, ci și al credincioșilor din satele apropiate, rămânând în memoria localnicilor ca „duhovnicul care i-a spovedit, preotul care i-a căsătorit, care le-a făcut slujbe pentru sănătate și care i-a vindecat”.
În 1959, sub presiunea autorităților comuniste, a fost obligat să demisioneze și să părăsească mănăstirea. A lucrat ulterior ca portar la ferma horticolă „9 Mai” din Tulcea până la pensionare, în 1962.
În perioada 1969–1970 s-a stabilit pentru scurt timp la Sihla, după care a activat timp de peste 15 ani la Mănăstirea Agapia-Veche, în calitate de preot slujitor și duhovnic. Din 1985 a fost transferat la Mănăstirea Secu.
După Revoluția din decembrie 1989, în 2 februarie 1990, s-a întors la Mănăstirea Dervent, după trei decenii de absență. De hramul mănăstirii din același an a fost hirotonit arhimandrit de către Arhiepiscopul Lucian Florea al Tomisului.
Părintele Elefterie Mihail a trecut la Domnul în 12 mai 1990 și a fost înmormântat în incinta Mănăstirii Dervent, în partea dreaptă a altarului pe care l-a slujit timp de aproximativ jumătate de secol.
Mărturii despre viața duhovnicească a părintelui Elefterie Mihail
Maica Anisia Trifan de la Mănăstirea Agapia Veche: „Era un om cu viață deosebită, fiind tot timpul în biserică sau între oameni. La Agapia nu a avut preot de schimb, slujind zilnic Sfânta Liturghie și, de asemenea, fiind nelipsit de la vecernie și de la utrenie. Când auzea clopotul bisericii lăsa totul și mergea cu mulțimea de oameni la slujbă, venind apoi în chilie împreună cu ei.”
Părintele Ion Dogaru de la Parohia Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Târgu Neamț: „Pentru un preot tânăr cum eram eu era o bucurie să slujești cu acest Părinte… Cum se ruga, cum spunea rugăciunile cele de taină la Sfânta Liturghie – cu totul aparte, încât simțeai cu adevărat că pătrunde ceva în tine, îți schimba viața cuvântul lui, rugăciunea lui.”
Ieromonahul Elefterie Tăncuță, fost viețuitor la Mănăstirea Secu: „În puținul timp cât am locuit în aceeași chilie cu Sfinția sa, m-a uimit permanenta stare de trezvie: noaptea rugăciune, meditație și durere, ziua dragoste de aproapele. De la el am învățat cum poate fi iubit și înțeles mai bine și mai ușor Dumnezeu prin dragostea de aproapele.”
Arhimandritul Irineu Bălan, starețul Mănăstirii Secu spunea: „Veneau cu mașinile mulți oameni cărora Părintele le citea, îi spovedea, îi vindeca.”
Unul dintre ucenicii săi: „Părintele Elefterie a fost un extraordinar preot și duhovnic și un model pentru toți cei care l-au cunoscut și dacă cineva îi va citi viața în Pateric va fi o mare bucurie să o urmeze.”
Foto credit: Doxologia
