1.SINAXAR ÎN DUMINICA A PATRA DUPĂ PAȘTI, A SLĂBĂNOGULUI: În această zi, Duminica a patra după Paști, facem pomenirea slăbănogului și prăznuim, ca atare, minunea vindecării lui, făcută de Domnul. S-a așezat în această zi și pomenirea minunii acesteia, fiindcă Hristos a săvârșit-o în vremea Cincizecimii iudeilor. Astfel, suindu-se în Ierusalim, cu prilejul sărbătorii acesteia, a venit la scăldătoarea cea cu cinci pridvoare, pe care o zidise Solomon, și căreia i se mai spunea și scăldătoarea oilor pentru că aici se spălau măruntaiele oilor junghiate spre jertfă la templu; cel ce intra în ea, după ce îngerul, venind o dată pe an, tulbura apa, se făcea sănătos. Și venind acolo, a aflat un om zăcând de treizeci și opt de ani, pentru că nu avea pe nimeni care să-l arunce în apă. Din acest fapt învățăm, mai întâi, cât de bună este răbdarea și așteptarea; și apoi, că deoarece Dumnezeu avea să dea Botezul curățitor de toate păcatele, rânduise în Legea Veche să se săvârșească minuni prin mijlocirea apei, astfel încât, atunci când avea să vină Botezul, să poată fi primit cu ușurință. Deci, Iisus a venit la acel slăbănog ce se numea Iaron și l-a întrebat: «Vrei să te vindeci?», dar acesta i-a răspuns că n-are cine să-l ajute. Iar Iisus știind bine că suferința acestuia durează de atâta timp, i-a zis: «Ridică-ți patul tău și umblă». Și slăbănogul îndată s-a ridicat însănătoșit, și luându-și patul pe umeri, pentru ca fapta aceasta să nu pară o nălucire, a pornit spre casa lui. Dar fiind zi de sâmbătă, era împiedicat de iudei să meargă. El însă aducea în sprijinul său pe Cel care îl vindecase și Care îi spusese să umble sâmbăta, cu toate că nu știa cine era Acela. Căci Iisus, după cum se spune, fiindcă se adunase acolo mulțime multă, S-a dat la o parte, îndepărtându-Se. După aceasta Iisus l-a aflat în templu, și i-a zis: «Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greșești, ca să nu-ți fie ție mai rău». Unii zic, fără să aibăînsă dreptate, că Hristos ar fi spus aceasta deoarece acesta avea să-L lovească mai târziu peste obraz, atunci când Iisus se va găsi în fața arhiereului Caiafa, și că, din cauza aceasta, el urma să primească pedeapsa focului veșnic, mai rea decât aceea pe care o avusese mai înainte, mergând în ea, nu numai treizeci și opt de ani, ci de-a pururea. Mai adevărat este însă că, prin aceste cuvinte, Domnul a arătat că suferința slăbănogirii i-a venit acestuia de pe urma păcatelor, căci nu toată suferința vine de pe urma păcatelor, ci și din boală naturală, din lăcomia de mâncare, din nepăsare, ca și din multe alte pricini. Deci, slăbănogul, cunoscând că Cel ce l-a însănătoșit este Iisus, s-a dus și a spus acestea iudeilor, care, întărâtându-se de mânie, căutau să ucidă pe Hristos, pentru că, vezi Doamne, strica odihna sâmbetei. Iar Hristos le-a grăit lor multe, arătându-le că este un lucru drept a face bine și sâmbăta; și că El este Cel ce a poruncit să fie păzită sâmbăta,ca Unul care este asemenea Tatălui, și că, precum Tatăl încă lucrează, tot așa lucreazăși El (Ioan, cap. V). Să se știe apoi că acest slăbănog este altul decât acela din Evanghelia de la Matei (cap. IX). Că vindecarea aceluia s-a petrecut în casă, ajutat fiind de oameni, iar Domnul, cu acest prilej a grăit: «Iartă-ți-se ție păcatele»; pe când vindecarea acestuia s-a săvârșit în pridvor, și acesta nu a avut om care să-l arunce în scăldătoare, precum spune Sfânta Evanghelie, ci și-a ridicat singur patul, ca și acela. Vindecarea slăbănogului se prăznuiește acum, fiindcăși ea s-a petrecut în răstimpul Cincizecimii; ca și a orbului și ca și întâmplarea cu samarineanca. Astfel prăznuim pe Toma și pe Mironosițe, spre dovedirea învierii lui Hristos din morți; iar pe celelalte, petrecute până la înălțare, le prăznuim fiindcă au fost săvârșite în chip deosebit, în timpul prăznuirii de către iudei a Cincizecimii. Și pentru că astfel, cel puțin, le amintește Sfânta Evanghelie de la Ioan. Cu îndurarea Ta cea nesfârșită, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin.
2. Sfântul Mucenic Vasilisc, originar din satul Humialon, din Eparhia Amasiei, a trăit în timpul împăratului Maximian (286-305) şi a fost nepotul Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron. Vasilisc a fost închis împreună cu Eutropie şi Cleonic, ostaşi şi prieteni cu Sfântul Teodor Tiron. Aceştia doi au pătimit moarte martirică pentru Hristos, însă Vasilisc a rămas în temniţă, după care a fost eliberat. Pentru că a început să predice Evanghelia lui Hristos, păgânii l-au prins din nou, la porunca guvernatorului Agripa. Când era dus spre Comane, în satul Dacnon, ostaşii au poposit la o femeie, Traiani. Pe Sfântul Vasilisc, aceştia l-au legat de un paltin uscat care, în chip minunat, a înverzit şi a înfrunzit. Ajunşi în Comane, sfântul a fost dus înaintea guvernatorului, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor. Pentru că s-a rugat, Dumnezeu a trimis foc din cer şi a ars templul şi statuia idolului Apolon. Plin de mânie, guvernatorul Agripa a poruncit să-i fie tăiat capul Sfântului Mucenic Vasilisc.
