101 ani de la naşterea Arhiepiscopului Justinian

Se împlinesc 101 ani de la naşterea Arhiepiscopului Justinian Chira. Ierarhul s-a născut în data de 28 mai 1921, în satul Plopiș din județul Maramureș.

Arhiepiscopul Iustinian a urmat școala primară în satul natal (1928-1934).

Între 1934-1941 a rămas alături de părinți pentru sprijin în gospodărie, apoi a urmat doi ani cursurile Liceului ortodox „Simion Ștefan” din Cluj.

A intrat frate de mănăstire la Rohia, în 1941, fiind tuns în monahism sub numele de Justinian un an mai târziu.

În data de 15 august 1942 a fost hirotonit diacon, iar la 17 aprilie 1943 preot la Mănăstirea Rohia de Preasfințitul Nicolae Colan, Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului.

A fost numit stareț la Rohia la vârsta de 23 de ani.

Pentru meritele sale în conducerea mănăstirii, la propunerea Preasfințitului Teofil al Clujului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit, în anul 1967, rangul de arhimandrit, iar în anul 1973 a fost ridicat la rangul de arhiereu, fiind ales Episcop vicar la Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

În septembrie 1990 a fost ales episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

În data de 13 decembrie 2009 a fost ridicat la rang de Arhiepiscop onorific, de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în Catedrala  Sfânta Treime din Baia Mare.

Arhiepiscopul Justinian a trecut la cele veşnice duminică, 30 octombrie 2016, la ora 10:30, în urma unui infarct miocardic. Slujba de înmormântare a avut loc în data de 3 noiembrie 2016 la Catedrala Episcopală din Baia Mare.

După oficierea slujbei, trupul ierarhului a fost transportat la mănăstirea de metanie, Sfânta Ana – Rohia, unde a fost așezat în locul de veci pe care și l-a pregătit chiar la poarta lăcașului de cult.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente