(†) Intrarea în biserică a Maicii Domnului (Dezlegare la peşte); Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului (numită în popor şi Vovidenia) aminteşte faptul aducerii cu evlavie, în biserica Legii vechi, adică în templul din Ierusalim, a copilei de trei ani, care avea să fie Maica Domnului nostru Iisus Hristos; întâi, pentru că acest fapt, atunci când s-a petrecut, s-a împlinit într-un chip minunat şi, al doilea, el cerea o pregătire pentru taina nașterii cu trup omenesc a Fiului lui Dumnezeu, care avea să se săvârșească prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu.

Tradiţia Bisericii arată motivul pentru care Născătoarea de Dumnezeu a fost dusă la templul Legii vechi şi dăruită Domnului: Ana, cea pururea pomenită, soția lui Ioachim, care mai toată viaţa ei a fost stearpă, adică nu a putut naşte copii, luând îndemn din cele ce s-au petrecut cu cealaltă Ana, care era şi ea stearpă, mama Prorocului Samuel, se ruga, împreună cu bărbatul ei Ioachim, lui Dumnezeu, Stăpânul firii, să le dăruiască lor un copil, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui şi închina lui Dumnezeu.

Şi aşa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut începutul mântuirii neamului omenesc, pe pururea Fecioara Maria. Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o la templu şi, adunând ceată de fecioare, au întâmpinat-o cu făclii aprinse, însoţind-o până la treptele templului şi au încredinţat-o preoţilor. Deci, luând-o arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale templului, în Sfânta Sfintelor, unde, o dată pe an, intra numai singur arhiereul. Şi aceasta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se nască dintru ea, spre mântuirea lumii.

Că, de vreme ce chivotul Legii vechi nu mai era acolo de la robia babilonică, se cuvenea a sta acolo Preacurata Maria, care avea să fie chivotul cel însufleţit şi adevărat al sfinţeniei şi care avea să poarte nu tablele umbrei Legii, ci pe Însuşi Dătătorul Legii; nu mana care hrănea trupeşte, ci chiar pe Pâinea vieţii, Care S-a coborât din cer spre viaţa lumii, adică pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Şi a rămas Fecioara la templu, ducând sfântă vieţuire. Erau la templul din Ierusalim trei rânduri de chilii, în care locuiau, cu frică de Dumnezeu, fecioare şi văduve închinate Domnului, precum şi slujitori ai templului. În acest loc de bună creştere, Sfânta Fecioară, necontenit deprindea, sub supravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii şi îndeosebi rugăciunea. Dar cu cât creştea cu vârsta, cu atât creştea şi cu harul şi se ruga mult în Sfânta Sfintelor, încât după dreptate se spunea că mai mult locuia acolo.

Fericitul Ieronim: „Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrană. Și așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”.

Din vreme în vreme, Sfinţii ei Părinţi, Ioachim şi Ana o cercetau, dar după şapte ani ei au trecut la cele veşnice. Preacurata a rămas la templu până la vârsta de 15 ani, când arhiereul a socotit să o căsătorească. Atunci Sfânta Fecioară a descoperit arhiereului şi preoţilor că ea, încă din leagăn, este făgăduită lui Dumnezeu şi că ea însăşi a ales o viaţă de feciorie neîntreruptă.

Drept aceea, a fost logodită cu dreptul Iosif, atunci în vârstă de aproape 80 de ani, ca, sub acest chip, să se păzească ea curată în lume; şi astfel, Iosif logodnicul a luat-o în casa lui din Nazaret. Se spune că arhiereul i-a încredinţat Fecioarei ca ultimă îndatorire la plecarea de la templu să participe la ţeserea unei noi catapetesme pentru Sfânta Sfintelor, pe care Preacurata a lucrat-o cu sârguinţă.

Această catapeteasmă avea să se rupă în vremea Pătimirii Domnului pe Cruce. Astfel, neîntinata Maria a fost pregătită să devină Maica Fiului lui Dumnezeu, vieţuind în chip cu totul virtuos şi asemenea îngerilor, ca un vas al sfinţeniei. Acest praznic, sărbătorit în fiecare an la 21 noiembrie, ne aminteşte, astfel, despre virtuţile Maicii Domnului, despre fecioria ei închinată Mirelui ceresc, despre viaţa ei de rugăciune şi despre însemnătatea sfinţitoare a bisericii.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul, glas 4:
Astăzi, înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului.

Comentarii Facebook


Știri recente