Ziua Mondială a Donatorului de sânge

În fiecare an, în data de 14 iunie, este sărbătorită la nivel mondial Ziua Donatorului de sânge.

Celebrarea acestei zile a fost stabilită la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.

Prima Zi mondială a donatorului de sânge a fost sărbătorită în anul 2004 în Johannesburg, Africa de Sud.

Prin sărbătorirea acestei zile se dorește creșterea gradului de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.

„Donează sânge, salvează o viaţă!”

Biserica Ortodoxă Română susține donarea de sânge prin Campania națională „Donează sânge, salvează o viaţă!” . Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin implicarea mai multor voluntari coordonați de Arhim. Ciprian Grădinaru, slujitor al Paraclisului Catedralei Naționale.

Prin campaniile de donare de sânge organizate începând cu anul 2013, Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor de sânge.

Din 2013 până în prezent, au fost donate peste 15 tone de sânge în cadrul campaniei Donează sânge, salvează o viață!, potrivit Alinei Jiga Scurtu, voluntar coordonator în cadrul campaniei.

Campania aceasta este extrem de importantă, în contextul în care, în sistemul sanitar românesc este o nevoie acută de sânge. Un român are nevoie de sânge la fiecare trei secunde, dar doar 2% donează!

2% din români donează

Numărul donatorilor din România nu depăşeşte 2% din populaţie, faţă de media europeană de 10 la sută. Prin urmare, cantitatea recoltată zilnic în ţară este cu mult sub necesarul unităţilor sanitare. Cele mai mari cantităţi de sânge sunt folosite la transplantul de ficat, de cord, rinichi, medular şi în oncologie.

Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an. Aceste operațiuni medicale pot ajuta pacienții care suferă de afecțiuni ce pun viața în pericol și susțin procedurile medicale și chirurgicale complexe.

În prezent, numai 62 de țări se apropie de 100% din livrările naționale de sânge din donații de sânge voluntare, neplătite, iar 40 de țări sunt încă dependente de donatori de familie și chiar de donatori plătiți.

În România sunt 44 centre de transfuzie sanguină, dintre care 3 în Bucureşti. Cei care donează, pe lângă faptul că dau o şansă la viaţă celor aflați în stare critică, beneficiază de câteva avantaje: o zi liberă de la serviciu, 7 tichete valorice pe baza cărora îşi pot cumpăra alimente, decontarea cheltuielilor de transport şi analize medicale gratuite.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente