Vizite pastoral-misionare în Protoieria Panciu, județul Vrancea

În Duminica a 4-a după Rusalii (a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic), 17 iulie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a continuat vizitele pastoral-misionare în trei parohii din cuprinsul Protoieriei Panciu, județul Vrancea. Ierarhul, însoțit de Pr. Bogdan Ene și dl Marian Gegea, consilieri eparhiali, a asistat la Sfânta Liturghie și a rostit câte un cuvânt de învățătură în bisericile parohiilor Sfinții Arhangheli – Chicera, Sfânta Cuvioasă Parascheva și Sfinții Apostoli Petru și Pavel din orașul Panciu.

Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii ne arată valoarea credinței și importanța rugăciunii pentru alții, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Datorită credinței, bunătății și generozității sale, sutașul roman din Capernaum a intrat în conștiința credincioșilor creștini ca dascăl al rugăciunii smerite făcute pentru alții, întrucât el nu I-a cerut Mântuitorului nimic pentru sine sau pentru cineva din casa lui, ci pentru un slujitor, în aparență neînsemnat, care «zăcea în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit» (Matei 8, 6). Acest lucru a fost apreciat de Hristos Domnul, Care nu numai că i-a tămăduit slujitorul, de la distanță, dar l-a binecuvântat și pe el și, cu certitudine, l-a mântuit. Deși era păgân, închinându-se, probabil, unor zei specifici politeismului roman, sutașul a demonstrat în fața lui Iisus, fără să-și fi dat seama, că avea o credință mult mai puternică decât cea a evreilor, în mijlocul cărora trăia.

De aceea, ori de câte ori participăm la Sfânta Liturghie, în sfintele biserici, să ne rugăm nu numai pentru noi înșine, ci și pentru cei dragi ai noștri din familie, pentru prieteni sau simpli cunoscuți. Suntem datori să îi pomenim în rugăciune și pe aceia care sunt singuri sau nu știu să se roage; care, din neștiință sau nepăsare, nu acordă importanță componentei spirituale a vieții lor, precum și pe cei aflați în spitale sau în închisori. Să reținem, de asemenea, că rugăciunea săvârșită cu evlavie și smerenie devine mai puternică, dacă o însoțim și cu fapte bune, deoarece însăși intervenția sutașului roman la Mântuitorul a fost, în sine, o faptă bună. Când întâlnim pe cineva aflat într-o stare de derută sau confuzie, care nu știe cum să procedeze într-o situație-limită, iar noi putem să-i dăm un sfat bun, scoțându-l din acea stare, să fim încredințați că atunci săvârșim o faptă de milostenie, întemeiată pe compasiune și iubire creștină. Nici nu ne dăm seama cât mult bine putem face cuiva, uneori, printr-un singur cuvânt, inspirat de Dumnezeu-Cuvântul, adresat aproapelui nostru, într-un moment de răscruce. În felul acesta, ne mărturisim dreapta credință și, totodată, o confirmăm prin fapta concretă a rugăciunii și acțiunii“, a afirmat Întâistătătorul Eparhiei Buzăului și Vrancei.

Sâmbătă, 16 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a efectuat vizite canonice în parohiile Gugești I și Gugești II din Protoieria Focșani II, precum și în parohiile Străoane de Sus, Străoane de Jos și Muncelu din Protoieria Panciu. Întâlnirea chiriarhului cu preoții și credincioșii din aceste parohii a fost un bun prilej de a le adresa importante îndrumări pastoral-misionare și administrativ-gospodărești, pentru desfășurarea unei activități rodnice în folosul Bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…