Tabără de Religie pentru copii din Micherechi (Ungaria), în Episcopia Covasnei și Harghitei

În perioada 10-12 iunie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și a Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, un grup de 21 copii de la Școala Generală Românească din Micherechi (Ungaria), format în cea mai mare parte din elevi de clasele VII și VIII, au participat la o Tabără de Religie ce a avut loc în Episcopia Covasnei și Harghitei.

După cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, copiii au fost însoțiți de Părintele Visarion Tuderici, secretarul eparhial al Episcopiei din Ungaria și profesor de religie la Școala din Micherechi, de Ana Benye, directorul școlii și de alți însoțitori, care le-au purtat de grijă pe durata desfășurării taberei.

Gazde au fost maicile și părinții slujitori de la Mănăstirea Izvorul Mureșului, alături de maica stareță Miriam Oprea și Părintele duhovnic Emanuel Manța.

Situată într-o zonă naturală deosebit de frumoasă, de la poalele Muntelui Hășmașul Mare, de unde izvorăsc Mureșul și Oltul și fiind la o altitudine de aproximativ 1000 metri, Mănăstirea Izvorul Mureșului este o adevărată oază de cultură și spiritualitate, ctitorită între anii 1996-2000 la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, la vremea aceea Episcopul Covasnei și Harghitei, iar din anul 2014 devenit Mitropolit al Banatului, prin munca stăruitoare și jertfa maicilor. Construită pe un pământ cumpărat de români în anul 1936 cu scopul de a face aici o mânăstire, visul și dorința de altădată ale acelor oamenilor au putut fi concretizate doar mult mai târziu, fiind încununate prin sfințirea mânăstirii de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, cu prilejul hramului, la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august 2000.

În prima zi de tabără, copiii din Micherechi și însoțitorii lor, între care s-a numărat și Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, au fost întâmpinați la Mănăstirea Izvorul Mureșului de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, care le-a adresat un cuvânt de binecuvântare și bun venit, în biserica mânăstirii, unde s-au aflat și maica stareță Miriam, părintele duhovnic Emanuel, preoţi consilieri din cadrul Episcopiei și maicile vieţuitoare ale mănăstirii. Tabăra a avut loc la inițiativa și invitația Preasfințitului Părinte Andrei, care a dorit să fie și el alături de copiii români din Ungaria.

Copiii au învățat să cânte pricesne, au aflat lucruri importante legate de istoria României și de viața Bisericii Ortodoxe Române, au participat la sfintele slujbe și mai ales la Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită sâmbătă, 11 iunie 2016, în biserica mânăstirii, de Preasfințitul Părinte Siluan, împreună cu un sobor de clerici, de la Mânăstire, de la Episcopia Covasnei și Harghitei și din Ungaria, au vizitat atelierele mânăstirii (de pictat icoane pe lemn, de croitorie, de veșminte, de tricotaje, sculptură în lemn și tâmplărie), dar și gospodăria mânăstirii, fiind impresionați de activitatea foarte bogată pe care o desfășoară maicile și de priceperea lor, dar și de acest fel de viață pe care îl reprezintă monahismul românesc

Copiii, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Părintele Visarion Tuderici și ceilalți însoțitori, au vizitat Reședința și Centrul Eparhial din Miercurea Ciuc, al Episcopiei Covasnei și Harghitei, expoziția de icoane pe sticlă și obiecte tradiționale românești de la sediul Centrului Cultural „Miron Cristea” și al Muzeului Oltului și Mureșului Superior din Miercurea Ciuc, pictate de copii din mai multe Parohii (Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Subcetate, Toplița, Corbu, Tulgheș, etc.), sub genericul manifestării intitulate „Dăinuind prin artă și tradiție”, au vizitat de asemenea Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, dar și mănăstirea franciscană de la Șumuleu Ciuc, de la marginea orașului.

În ultima zi a taberei, copiii, însoțitorii lor și Părintele Visarion au participat din nou la Sfânta Liturghie săvârșită în Mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului” de la Izvorul Mureșului, iar apoi s-au întors în localitatea lor natală, Micherechi.

Este cea de a IV-a ediție a Taberei de Religie de la Micherechi, iar în ultimii doi ani, aceste tabere s-au desfășurat la mânăstiri și obiective din România (Mânăstirea Feredeu, din Arhiepiscopia Aradului, în 2015 și acum la Mânăstirea Izvorul Mureșului și la Miercurea Ciuc).

De fiecare dată, copiii au apreciat foarte mult acest gen de manifestări, care sunt foarte importante pentru viața și educația lor din punct de vedere creștin-ortodox și românesc.

Comentarii Facebook


Știri recente