Slujire Arhierească la Crâstor (Ungaria), în Duminica a IV-a din Postul Mare

În Duminica a IV-a din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul (10 aprilie 2016), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Crâstor (Sarkadkeresztúr). Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în capela de aici, înconjurat de un sobor de clerici format din: Părintele Paroh Alexandru Șereș, Arhidiaconul Claudiu Condurache și Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. În urma lucrărilor recente de restaurare, după Sfânta Liturghie, lăcaşul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu Agheasmă Mare.

La eveniment au participat mulți credincioși din Crâstor, dar și din alte localități (Giula, Chitighaz, Nagygyanté, Hódmezővásárhely), precum și oficialități, dintre care menționăm: Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Giula, împreună cu familia sa, Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Delia Covaci, Directorul Executiv și Redactorul Șef al publicației „Cronica”, a AȚRU, Corina Sebestyen, redactor la același periodic, Bakucz Péter, Primarul localității Crâstor, Patkás Ioan, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Crâstor, Vicepreședinte Cornelia Patkás, Ioan Tat, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Șărcad (Sarkad), Varga Eleonora de la Primăria din Crâstor, ș.a.

Răspunsurile liturgice au fost date de tineri de la Facultatea de Teologie și Seminarul Ortodox din Arad.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Siluan și-a exprimat bucuria pentru frumusețea locașului de cult restaurat de la Crâstor, dar și pentru prezența credincioșilor la slujbă în număr mare, deoarece aceștia reprezintă bogăția cea mai de preț a oricărei biserici, iar credința, dimpreună cu rugăciunea și cu postul sunt deosebit de importante în viața creștinilor ortodocși și a oamenilor, în general, după cum ne-o demonstrează cu prisosință și vindecarea fiului lunatic, din pericopa evanghelică a acestei duminici, dar și exemplul extraordinar al Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, pe care îl sărbătorim.

***

Capela din Crâstor este închinată Bunei Vestiri. În perioada 2014-2015 a beneficiat de ample lucrări de restaurare, la fațadă și pereți, în interior și exterior, printr-un proiect sprijinit financiar de către Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), de la București, dar și de Primăria din Cefa, localitate înfrățită din județul Bihor (România) și de locuitorii din Crâstor. Anul trecut, cu prilejul hramului (sărbătorit în Duminica a V-a din Postul Mare, 29 martie 2015) a fost oficiată slujba de resfințire a capelei. Deoarece între timp au fost efectuate și alte lucrări, de izolare a capelei contra igrasiei, Sfânta Liturghie din acest an a fost precedată de o slujbă de binecuvântare a locașului de cult, prin stropire cu Agheasmă Mare.

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente