Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avizat favorabil noi propuneri de canonizări

În cadrul şedinţei Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei întrunit vineri, 20 mai 2016, la Mănăstirea Neamţ, a avut loc avizarea favorabila a propunerilor venite din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de canonizare a Mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei și a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iaşilor. Aceste propuneri urmează sa fie trimise spre hotărâre Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Lucrările şedinţei au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La sinod au fost prezenţi şi următorii ierarhi: Înaltpreasfintitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfintitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfintitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor și Preasfintitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor.

Între deciziile Sinodului mitropolitan s-a aflat şi analiza metodelor și mijloacelor de întrajutorare a parohiilor cu venituri reduse de pe teritoriul eparhiilor din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, dar și propuneri concrete de ajutorare a acestor parohii sărace.

De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan au abordat și alte subiecte de interes local de pe cuprinsul celor patru eparhii care alcătuiesc Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

 

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente