Să fim neîncetat mărturisitori ai lui Hristos în această lume, a îndemnat PS Timotei la resfinţirea Bisericii Sf. Sofia din Capitală

sfintire sf sofia_08

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor i-a sfătuit astăzi pe credincioşi să urmeze exemplul Sfintei Sofia care şi-a îndemnat fiicele să apere credinţa cu preţul vieţii, iar după trei zile de durere a trecut şi ea la cele veşnice pe mormântul copiilor ei. Îndemnul sfintei este acela de a fi şi noi mărturisitori ai lui Hristos cum a fost ea împreună cu fiicele ei într-o lume care ne oferă doar bucurii trecătoare, a spus Preasfinţia Sa celor prezenţi la resfinţirea lăcaşului de cult bucureştean.

Sfânta Sofia ne îndemnă să căutăm lucrurile cu adevărat importante în viaţa noastră, să nu ne amăgim cu cele trecătoare, aşa cum a îndemnat pe cele trei fiice ale ei pe drumul către martiriu. Acelaşi îndemn ni-l face şi nouă dimpreună cu aceste preafrumoase cuvinte din Evanghelia de astăzi, reţinând că cine se va ruşina de Mântuitorul Iisus Hristos şi El se va ruşina de ei înaintea Tatălui din Ceruri, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Timotei PRahovenul.

Biserica monument istoric de secol 18, aflată pe Calea Floreasca nr. 216, a fost resfinţită duminică, 17 septembrie, de PS Timotei Prahoveanul, delegatul Patriarhului României. După slujba de retârnosire, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi le-a adresat credincioşilor un cuvânt despre asumarea crucii în viaţa creştinului, dar şi despre viaţa pilduitoare a Sfintei Sofia dimpreună cu cele trei fiice ale sale.

Luarea crucii şi urmarea Mântuitorului înseamnă de fapt înţelegerea înţeleaptă a lucrurilor cu care ne întâlnim în această viaţă, a explicat Preasfinţia Sa. Ierarhul a spus că în sens larg, crucea pe care Mântuitorul ne îndeamnă dacă putem să o purtăm cu bucurie este suferniţa şi încercările cu care ne confruntăm fiecare dintre noi.

Preasfinţitul Părinte Timotei a sfătuit pe toţi credincioşii să îi ceară ajutorul lui Dumnezeu în momentele de încercare, deoarece când purtăm această crucea a vieţii noastre împreună cu Domnul suferinţa se uşurează, iar când o purtăm numai noi, când nu îi cerem Lui ajutorul, simţim întreaga ei greutate.

Făcând referire la textul evanghelic, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a amintit faptul că sufletul omului este mai valoros decât toate bogăţiile lumii la un loc chiar dacă noi preţuim mai mult bogăţia şi vremelnicia decât sufletul şi lucrurile care ne-ar putea apropia de Dumnezeu.

Valoarea lui este atât de mare, încât nimic dintre bogăţiile acestei lumi nu sunt mai preţioase decât sufletul oricăruia dintre noi, a spus Preasfinţia Sa.

În semn de recunoaștere a meritelor și eforturilor depuse pentru renovarea locașului de cult, părintele paroh  Eduard Valentin Toader a primit titlul de iconom stavrofor.

Cu prilejul acestui eveniment, racla cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie a fost adusă de la Patriarhie şi aşezată spre închinare credincioşilor la biserica bucureşteană ocrotită de Sfânta Sofia.

Foto credit: Mihnea Sorin/Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente