PS Ignatie Mureşanul: Sfântul este omul plin de Hristos

Liturghie PS Ignatie (4)

Sfântul este omul plin de Hristos, este cel plin de harul Duhului Sfânt. Viața lui este îndumnezeită; în centrul vieții sale se află Mântuitorul. Tot din ceea ce este lumesc și efemer pălește în fața dorului după Hristos. Acest lucru înseamnă a fi un om sfânt, le-a spus Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureşanul credincioşilor parohiei ortodoxe române Toți Sfinții din Grenoble.

În omilia rostită cu prilejul hramului comunităţii din oraşul francez, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei a explicat că dobândirea sfinţeniei este la îndemâna tuturor oamenilor, însă depinde de fiecare dintre noi dacă ne nevoim să devenim sfinți.

Preasfinţia Sa le-a mărturisit celor prezenţi faptul că toți am primit vocația de a fi sfinți prin Taina Sfântului Botez și, prin urmare, toți avem această potențialitate de a ajunge la sfinţenie.

Nu mai avem nici o scuză, indiferent cât de păcătoși am fi, indiferent în ce abis al păcatului ne-am afundat, că nu putem să ne ridicăm să fim oameni sfinți, atât timp cât în istoria Bisericii noastre au fost atâția sfinți care din tâlhari, din hoți sau desfrânați au ajuns pe culmile cele mai minunate și mai deosebite ale sfințeniei.

Parohia ortodoxă română Toți Sfinții din Grenoble şi-a serbat duminică trecută hramul. Cu acest prilej, membrii comunităţii s-au rugat împreună cu Preasfinţitul Părinte Ignatie. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în ziua sărbătorii, iar în ajunul hramului a săvârşit slujba Privegherii.

În omilia adresată cu această ocazie, PS Părinte Ignatie a făcut o paralelă între viaţa creştinului şi timpul oficierii acestei slujbe, când lumina zilei este înghițită de întunericul nopții.

Întunericul este cel care ne cuprinde și înăbușă lumina sufletului nostru. Noi suntem chemați, ori de câte ori priveghem, ori de câte ori avem starea aceasta de trezvie a minții și a inimii, să reușim să înghițim întunericul, să-l facem să nu mai aibă putere asupra noastră, ca să putem să eliberăm, să împrăștiem și noi lumină.

Slujba Privegherii a fost urmată de o agapă și de un moment artistic susținut de tinerii din cadrul parohiei. Evenimentul a fost intitulat Memorial al poeziei din temnițele comuniste – scară către cer.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente