Patriarhul Daniel: „Rețelele de socializare pot contribui la consolidarea comunităţilor religioase”

Începând cu anul 2010, în data de 30 iunie, este celebrată ziua Social Media. Această zi a fost instituită ca o modalitate de marca impactul reţelelor de socializare asupra comunicării globale.

În acest context, redăm mai jos un cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, privind importanța utilizării cu discernământ a internetului și a rețelelor de socializare:

Globalizarea economică, mobilitatea populației şi dezvoltarea rapidă a mijloacelor de comunicare au provocat, mai ales în ultimele decenii, mutaţii majore în viaţa oamenilor, cu consecințe asupra contextului social în care Biserica își desfăşoară misiunea ei mântuitoare.

Accelerarea ritmului de viaţă al persoanelor, relativizarea timpului şi a spaţiului în raporturile dintre comunităţile statale, culturale şi religioase influențează direct mentalitățile tradiționale şi comportamentele sociale. De aceea, mondializarea comunicării prin extinderea globală a mass-media şi a rețelelor digitale reprezintă o temă comună de cercetare, reflecție şi acțiune pentru toate Bisericile Ortodoxe locale.

Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Marcu 16, 15) se extinde astăzi şi asupra universului cultural şi informațional.

Consecventă zelului misionar al Sfinţilor Apostoli şi al Sfinţilor Părinţi, Biserica noastră are datoria de a înţelege modul de funcționare al societății informaționale din zilele noastre, pentru a folosi cu discernământ mijloacele de comunicare spre a comunica valorile Ortodoxiei şi de a intra în rețelele de socializare pentru întâlnirea cu omul de astăzi, utilizator de noi tehnologii comunicaționale în Areopagul modernității.

Utilizarea media digitală în lucrarea pastoral-misionară presupune responsabilitate eclezială şi înţelepciune pastorală, deoarece, deşi o tehnologie nouă oferă oamenilor noi posibilități de dezvoltare, totuşi ea poate aduce şi noi provocări sau pericole în privinţa păstrării valorilor spirituale, culturale şi sociale tradiționale ale persoanelor şi popoarelor.

În acest sens, rețelele de socializare pot contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă a diferitelor tradiţii şi la consolidarea comunităţilor de credinţă, dar multitudinea de idei şi opinii exprimate liber în spaţiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice şi selective, potrivit valorilor permanente ale credinţei şi moralei creştine.

(Fragment din Mesajul Patriarhului României la Prima Conferinţă internaţională despre media digitală şi pastoraţia ortodoxă, Atena, 7-9 mai 2015)

Comentarii Facebook


Știri recente