Patriarhia Bulgară îşi exprimă în mod categoric susţinerea pentru referendum

Într-un mesaj transmis Patriarhiei Române, Patriarhia Bulgară îşi anunţă susţinerea fermă cu privire la organizarea în România a referendumului din 6-7 octombrie, ce are ca scop definirea căsătoriei în Constituţie ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Redăm textul integral:


1. Ca membră a Bisericii lui Hristos celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară este strâns legată de învățătura dumnezeiască transmisă nouă de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și predată nouă peste veacuri de ucenicii și apostolii Lui în mod nemijlocit și de sfinții și de Dumnezeu insuflații Părinți și Învățători ai Bisericii, inclusiv pe tema care în prezent este obiectul dezbaterii și care va fi obiectul votului la Referendumul ce urmează a avea loc între 6 și 7 Octombrie anul acesta în ţara vecină, România.

2. În acest sens, punctul de vedere și poziția Bisericii Ortodoxe Bulgare în chestiunile și problemele familiei nu vor fi și nu sunt diferite cu nimic faţă de învățătura creștin-ortodoxă pe acest subiect.

Fidelă învățăturii lui Hristos, Biserica Ortodoxă Bulgară apără și propovăduiește învățătura că singura legătură a căsătoriei binecuvântată și bineplăcută lui Dumnezeu este aceea dintre un bărbat și o femeie și care a primit pentru realizarea ei aprobarea Sfintei Biserici și harul dumnezeiesc revărsat în taina Căsătoriei.

3. Rugându-se pentru toți fiii săi, precum și pentru cei care încă nu au pășit în curtea Sfintei Biserici prin baia Sfântului Botez, conducerea Bisericii Ortodoxe Bulgare, a Patriarhiei Bulgare, este categorică în stăruința ei că binecuvântarea de la Dumnezeu, în Biserica lui Hristos, familia este singura capabilă să împlinească voia lui Dumnezeu, exprimată încă din zorii omenirii prin porunca către strămoșii noștri: „Creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul…” (Facere 1, 28).

Numai această familie, pe care Sfântul Apostol Pavel o aseamănă unirii dintre Hristos și Biserică (Efeseni 2, 22-27), poate crește, cu ajutorul lui Dumnezeu, ca o mică biserică adevărată în casă, precum și să dea naștere și să îngrijească duhovnicește și moral pe fiii săi duhovnicești, mădulare vrednice ale Trupului lui Hristos.

4. Având în vedere cele de mai sus, Sfânta Biserică Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară a avut întotdeauna o poziție pastorală și socială în chestiunile și problemele familiei contemporane, mai cu seamă cu privire la încercările tot mai insistente și mai agresive de redefinire a căsătoriei, punându-se pe aceeași treaptă cu ea toate tipurile de conviețuire între persoane de același sex sau împotriva naturii, pentru a obține recunoașterea și legalizarea socială.

În acest sens, o reușită neîndoielnică a Bisericii Ortodoxe Bulgare a constituit-o respingerea de către Curtea Constituțională a Republicii Bulgaria a Convenției de tristă reputaţie de la Istanbul, care a încercat să introducă, printr-un acord internațional noțiuni și ideologii incompatibile cu morala creștină tradițională a poporului bulgar.

Conform opiniei generale hotărârea în luarea acestei decizii bune de către Curte a fost tocmai refuzarea ratificării acestei convenții exprimată clar și categoric de către Biserica Ortodoxă Bulgară.

Ca soră credincioasă a Bisericii Ortodoxe Române vecine, Biserica Ortodoxă Bulgară – Patriarhia Bulgară își exprimă sprijinul categoric, în legătură cu referendumul, dorind prin rugăciune poporului ortodox român frate și Biserici Sale Ortodoxe, tărie și putere în apărarea unicei și sfintei credințe ortodoxe care ne-a fost încredințată de Domnul și dumnezeieștii Săi Apostoli, de sfinții noștri Părinți și Învățători și de toți strămoșii noștri, care ne-au născut în Domnul, cărora suntem chemați să le urmăm și să plinim pilda lăsată nouă de ei, inclusiv cu privire la poziția creștin-ortodoxă asupra esenței și adevăratului sens al familiei creștine.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente