Mănăstirea Antonești din comuna Corbeni, județul Argeș, și-a cinstit miercuri ocrotitorul în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a oficiat Sf. Liturghie și Parastasul pentru ctitorii și binefăcătorii sfântului așezământ.
„Spune Iisus că nu s-a născut pe lume un om mai mare decât Sfântul Ioan Botezătorul”, a amintit părintele arhiepiscop. „Ce binecuvântare de la Dumnezeu ca noi să purtăm numele acestui celebru sfânt vestit de Dumnezeu!”
O naștere vestită de Dumnezeu
Înaltpreasfinția Sa a subliniat că nașterea sfântului a fost vestită de Dumnezeu, asemenea Nașterii Maicii Domnului și Nașterii Domnului.
„Când intrați în orice biserică mare, o să vedeți în naos, în dreapta, icoana cu cei trei: Iisus Hristos, Maica Domnului de-a dreapta și Sfântul Ioan Botezătorul de-a stânga”, a subliniat ierarhul.
„Ce imagine celebră, extraordinară, pentru mângâierea noastră, știind noi că Iisus este Mântuitorul nostru, știind că Maica Domnului este Mama noastră și Sfântul Ioan Botezătorul este cel care îndeamnă și luminează, îndeamnă la pocăință.”
La evenimentul liturgic au participat numeroși credincioși îmbrăcați în costume populare argeșene, pentru a marca Ziua Iei.
Scurt istoric
Mănăstirea Antonești este un important loc de pelerinaj din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, fiind situată aproape de Barajul Vidraru și de șoseaua Transfăgărășan.
Construcția a început în 1943, pe un teren donat în anul 1943 de Gheorghe Erbașu, dar lucrările au rămas nefinalizate după instalarea comunismului, biserica fiind folosită mult timp ca staul pentru oile localnicilor.
După căderea comunismului, la inițiativa Părintelui Arhiepiscop Calinic, au început lucrările de reconstruire.
Corpul de chilii de lângă biserică are la parter un paraclis închinat Sfântului și Dreptului Iov și a fost construit în perioada 2000-2004. Mănăstirea a fost sfințită în 24 iunie 2004, ziua de cinstire a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.
Foto: Cristian Gheorghe






