Parohia Ortodoxă Română din Salzburg şi-a sărbătorit hramul

S-au scurs şapte ani de când Parohia Ortodoxă Română din Salzburg, Austria, îşi serbează hramul, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în propria biserică, sfinţită în urmă cu cinci ani de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, informează Ziarul Lumina.

Sărbătoarea care a avut loc duminică, 9 noiembrie, a fost onorată de prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care a slujit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor din care au făcut parte: părintele paroh dr. Dumitru Viezuianu, pr. Constantin Reihold Bartok din Traunreut şi părintele diacon Dumitru Dura de la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg. Au fost prezenţi reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi ai altor confesiuni creştine, oficialităţi din Salzburg.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim a accentuat credinţa tare care trebuie să însoţească rugăciunile noastre, aşa cum a crezut Iair, drept pentru care Mântuitorul Hristos i-a înviat fiica, minune relatată în pericopa evanghelică citită la slujbă. Înaltpreasfinţia Sa a accentuat şi necesitatea conştiinţei apartenenţei noastre la o parohie, în care să ne simţim ca într-o familie, Biserica fiindu-ne mamă duhovnicească, aşa cum Dumnezeu ne este Tată. În cuvântul rostit la încheierea Sfintei Liturghii, Mitropolitul Serafim i-a informat pe enoriaşi şi despre stadiul proiectului iniţiat în două sate din Moldova pentru 270 de copii cu posibilităţi materiale foarte reduse, proiect susţinut şi de credincioşii parohiei noastre. Vicarul Arhiepiscopiei catolice a Salzburgului, dr. Hansjörg Hofer, a evidenţiat contribuţia deosebită a Parohiei Ortodoxe Române din Salzburg, prin preotul ei paroh, la atmosfera de bună-înţelegere dintre confesiunile creştine prezente în oraş. Prof. Miruna Mureşan a recitat din propria creaţie un poem închinat Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar arhitectul Eugen Dumitru, autorul proiectului bisericii şi al Centrului parohial, care a fost decorat pentru contribuţia sa deosebită cu cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei: „Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care ni l-a dat pentru a avea propriul locaş de închinare, care-i adună „acasă” pe românii de pe aceste meleaguri.

În încheiere, a avut loc un program de muzică şi dansuri tradiţionale româneşti, susţinut de tinerii comunităţii, şi agapa hramului.

Comentarii Facebook


Știri recente