Părintele Constantin Târziu a fost înmormântat la Paris

Fostul paroh al Catedralei Mitropolitane din Paris, preotul Constantin Târziu, a fost înmormântat miercuri, 11 iulie 2018, în cimitirul Thiais din Paris.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de sâmbătă, 7 iulie.

Slujba înmormântării a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, după Sfânta Liturghie, informează site-ul oficial al Mitropoliei.

Părintele Constantin Târziu

Părintele s-a stins din viață la Paris la vârsta de 64 de ani.

Constantin Târziu a fost preot în localitatea Șuștra timp de nouă luni până când a părăsit România în 1980.

A ajuns în Franța, unde a cerut azil politic și a lucrat ca preparator într-un magazin farmaceutic, spălător pe podele și de geamuri, paznic de noapte la un hotel sau ajutor contabil.

Timp de 35 de ani a slujit în „Biserica exilului românesc” din Paris, actuala Catedrală Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail“, dar a mai fost și misionar în Vancouver, Canada.

În capitala Franței, părintele Constantin Târziu a reușit să ajutate mii de români care au fugit de regimul comunist din România și s-au stabilit în Franța.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente