Doi deținuți le-au explicat unor elevi prahoveni de ce trebuie să evite comportamentele și anturajele nepotrivite

Două persoane private de libertate care îl asistă în activitățile liturgice pe capelanul Penitenciarului Ploiești s-au întâlnit miercuri cu elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Vodă” din localitatea prahoveană Pleașa.

Invitații, asistați de preotul capelan al penitenciarului și de parohul din localitate, au dat mărturie despre felul în care alegerile pe care le facem ne influențează viața. Întâlnirea a adus în atenție și aspecte legate de bullying și consumul de droguri.

„Penitenciarul organizează deseori astfel de activități cu elevi de liceu, cu studenți și chiar cu elevi mai mici, cum sunt cei de astăzi”, a declarat, pentru Trinitas TV, Părintele Constantin Rădulescu, slujitor la Capela Penitenciarului Ploiești. „Am dorit să aducem în fața lor acest mesaj de atenționare, pentru că, odată ce vor părăsi căminul, pot ajunge ușor în situația de a săvârși infracțiuni.”

„Dorim să informăm opinia publică despre implicarea Bisericii Ortodoxe Române și Administrația Națională a Penitenciarelor în ceea ce privește integrarea persoanelor private de libertate”, a mai spus preotul capelan.

„Nu ne dorim decât să le spunem copiilor că este important să asculte de părinți, că este important să asculte de profesori, că trebuie să-și aleagă cu mare atenție prietenii și că prietenii adevărați sunt cei care te îndeamnă spre bine, nu cei care te provoacă să faci răul, și, mai ales, că este important să ascultăm de cuvântul lui Dumnezeu”, a spus Părintele Marius-Adrian Gheorghe, parohul din Pleașa.

„Să nu uităm cu Dumnezeu ne-a pus să trăim împreună pe acest pământ spre a săvârși binele.”

Colaborare între Școală și Biserică

Ideea evenimentul a apărut din discuția parohului din Pleașa cu profesorul de Religie de la Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din localitate.

„Colaborarea dintre Biserică și școală la Pleașa este foarte bună, suntem mereu plecați spre nevoile copiilor. Mărturiile celor două persoane private de libertate au fost mai mult decât edificatoare, copiii au fost interesați, au adresat întrebări, au fost extraordinar de curioși”, a mai declarat părintele paroh.

„Copiii au foarte multe de învățat din această experiență. Știm cu toții că omul este supus greșelii, dar foarte important este să ne modificăm conduita în momentul în care realizăm că am comis o eroare sau o infracțiune”, a spus prof. Alexandra Steluța Afiliu, directoarea școlii.

„Întotdeauna am avut o bună colaborare cu părintele paroh în numeroase acțiuni pe care școala le-a realizat. Încercăm să-i conducem pe copii pe drumul cel bun, să conștientizeze faptul că, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu putem realiza nimic în viață.”

„Învățați să spuneți nu, aveți răbdare și fiți responsabili pentru că, din greșeli mici, se poate ajunge la greșeli mari și consecințe foarte grele”, i-a avertizat pe copii unul dintre invitați, în prezent privat de libertate în cadrul Penitenciarului Ploiești.

„Cei mai interesanți mi s-au părut acești doi oameni. Au fost sinceri, au spus din suflet”, a declarat unul dintre elevii școlii.

Copiii au mai auzit de la persoanele private de libertate confirmarea că nu trebuie să consume alcool și droguri și că au nevoie să se despartă de anturajele rele.


Peste 75% dintre adolescenți au consumat alcool, iar 55% droguri din cauza presiunii anturajului: este concluzia unor studii realizate în SUA.

Foto credit: Trinitas TV


Știri recente