S-au împlinit vineri 61 de ani de la trecerea în veșnicie a poetului Vasile Voiculescu, mărturisitor al ortodoxiei în închisorile comuniste și un om de o rară bunătate, supranumit de mulți „doctorul fără de arginți”.
Vasile Voiculescu s-a născut în data de 13 octombrie 1884, pe Valea Buzăului, în comuna Pârscov, fiind cel de-al șaselea copil din cei șapte ai familiei Sultana și Costache Voicu.
A urmat şcoala din Pleşcoi, apoi cursurile liceale la Buzău şi Bucureşti, terminând liceul la Colegiul „Gheorghe Lazăr”.
S-a înscris iniţial la Facultatea de Litere şi Filosofie dar a abandonat-o, în urma presiunilor familiei, pentru Facultatea de Medicină.
Natura sa simplă, țărănească, și vocația sa mistică îl determină să respingă disecțiile la care era obligat să ia parte în facultate. Întreaga viață a fost apropiat de medicina naturistă, chiar dacă specializarea sa era medicina internă, igiena și epidemiologia.
A absolvit medicina în 1910 şi s-a căsătorit cu Maria Mitescu, studentă şi ea la Medicină, cu care a avut cinci copii.
Căutarea spirituală a impregnat întreaga viață a doctorului Vasile Voiculescu, care considera că „medicul trebuie să fie profund recunoscător pacientului, care i-a prilejuit să facă o faptă bună” – conform prietenului său, doctorul Constantin Daniel.
Devenit foarte cunoscut, grație succeselor profesionale, dar și mediatizării – ținea deja conferințe la Radio pe teme medicale -, a ales să fie aproape de oamenii cei mai simpli, fără a le lua bani, ceea ce se petrecea și după ieșirea la pensie, când o ducea foarte greu financiar. Sunt motivele pentru care a fost numit „doctorul fără de arginți”, explică Marius Vasileanu, profesor de antropologie creștină, într-un articol semnat în Ziarul Lumina.
A debutat cu poezie în revista Convorbiri literare (1912), dar a scris și numeroase povestiri și nuvele de inspirație folclorică. În anul 1928 a primit premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumul „Poeme cu îngeri”, iar în anul 1941, Premiul Național pentru Poezie.
Pentru profunzimea versurilor sale, avea să fie numit de Mitropolitul Bartolomeu Anania „poetul isihast cu chip de sfânt bizantin”.
După moartea timpurie a soției (1946), Vasile Voiculescu a intenționat să intre în monahism, dar a renunțat în urma presiunilor familiei.
Apropiat de Alexandru Mironescu, de părintele Daniil Sandu Tudor, de părintele Andrei Scrima, Vasile Voiculescu a participat discret, dar constant la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim. Ulterior, când aceste întâlniri au fost oprite de autoritățile comuniste, se va reîntâlni cu prietenii săi de suflet în locuințele acestora și chiar în propria sa casă.
Vasile Voiculescu a fost arestat în noaptea de 4/5 august 1958, în lotul Rugului Aprins, la vârsta de 74 de ani. Suportă foarte greu ancheta, semnează, în urma presiunilor și bătăilor, acte în care „recunoaște” că ar fi fost legionar, acuză inventată de poliția politică, că ar fi avut activități împotriva noii orânduiri sociale – ceea ce era o imensă minciună, întrucât această uriașă personalitate a culturii și a Bisericii noastre nu greșise cu nimic, nici măcar din această perspectivă deformată a realității, mai arată profesorul Marius Vasileanu.
A fost eliberat în ziua de 2 mai 1962, fiind grav bolnav de tuberculoză lombară. Va mai trăi până în 26 aprilie 1963, trecând prin imense suferințe.
Foto reprezentativă: Arhiepiscopia Sucevei / Irina Ursachi
