Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de trei ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române

Mănăstirea Prislop și-a sărbătorit joi, 14 septembrie 2017, cel de-al doilea hram, Înălțarea Sfintei Cruci. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române:

  • Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei;
  • Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei;
  • Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop locţiitor al Daciei Felix.

În cuvântul rostit, PS Daniil a evidențiat faptul că prin răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos a fost biruită moartea prin Înviere, notează site-ul oficial al Eparhiei.

La rândul său, PS Andrei a vorbit credincioșilor prezenți despre simbolismul Sfintei Cruci și despre rolul Sfinților Împărați Constantin și Elena în căutarea și găsirea cinstitului lemn.

La final, PS Gurie a mulțumit ierarhilor, preoților și credincioșilor pentru bucuria de a fi din nou împreună în ziua de praznic. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat slujba Parastasului la mormântul  părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul lăcașului de cult monahal.

Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

IPS Ciprian: Ca să ajungem la căință trebuie să conștientizăm valoarea morală a faptelor noastre, raportându-ne la ceea ce ne învață Hristos în Sfânta Evanghelie

Credincioșii Parohiei vrâncene Petrești au participat duminică la Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Ciprian în biserica Nașterea Maicii Domnului din localitate. Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei le-a explicat că pentru a ajunge la căință ‘trebuie să…