VIDEO: Părintele Patriarh a oficiat Sf. Liturghie în prima zi a anului

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oficiat Liturghia Sf. Vasile cel Mare în prima zi a anului 2019 împreună cu Preasfințiții Părinți Varlaam Ploieșteanul și Timotei Prahoveanul în Catedrala Patriarhală istorică.

În predica rostită, Părintele Patriarh a vorbit despre cele trei sărbători din data de 1 ianuarie: Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, Sf. Ier. Vasile cel Mare și Anul Nou civil.

Soborul slujitor la prima Sf. Liturghie din 2019 în Catedrala Patriarhală. ©Mircea Florescu/Basilica.ro

Împlinirea și plinirea Legii

Patriarhul Daniel a spus că prin Tăierea-împrejur Mântuitorul arată că a venit să împlinească Legea, să o pună în practică, și în același timp să o plinească, adică să o desăvârșească.

Preafericirea Sa a amintit că acest ritual a fost semnul legământului lui Dumnezeu cu Avraam, apoi cu întreg poporul evreu, poporul ales, urmașii lui Avraam. Tăierea-împrejur se făcea și în amintirea eliberării poporului evreu din robia Egiptului.

Totodată, Patriarhul a evidențiat că tăierea-împrejur este o prefigurare, o pregătire pentru Taina Botezului:

„Taina Botezului este o tăiere-împrejur spirituală care înseamnă a tăia din preocupările noastre toate gândurile rele și toate simțămintele păcătoase”.

Numele lui «Iisus»

Tot la 8 zile, când se oficia tăierea-împrejur, era pus și numele copilului. În acest sens, Părintele Patriarh a explicat semnificația numelui Mântuitorului fixat prin poruncă dumnezeiască:

„«Iisus» vine din limba ebraică, de la «Ieșua» care înseamnă «Dumnezeu mântuiește»  sau «Dumnezeu Mântuitorul». De asemenea, s-a adăugat numele de «Hristos» care în ebraică se numea «Mașia», Mesia, și care înseamnă «Unsul lui Dumnezeu».

„Deci numele complet al Mântuitorului este Iisus – Dumnezeu Mântuitor și Hristos – Unsul lui Dumnezeu”.

Preafericirea Sa a precizat că creștinii păstrează din tradiția veche iudaică punerea numelui noului născut la vârsta de opt zile, „în general nume de sfinți, ca să fie ocrotiți prin rugăciunile lor copilul, dar și pentru a-i avea ca model”.

De la Sf. Vasile avem tradiția de a lega rugăciunea cu fapta cea bună

Despre Sfântul Vasile cel Mare, Patriarhul Daniel a spus că este „un păstor înțelept, un teolog profund, dar în același timp un om care ajută foarte mult pe cei săraci”.

„De la Sf. Vasile cel Mare avem tradiția operei filantropice, a lucrării de caritate a Bisericii, această tradiție de a lega rugăciunea cu fapta cea bună, rugăciunea cu munca”, a adăugat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, amintind ce cuprindea orășelul de lângă Cezareea Capadociei realizat de Sf. Vasile:

  • case pentru primirea străinilor;
  • case pentru bolnavi;
  • case pentru bătrâni;
  • cantine pentru săraci;
  • case pentru tratarea bolnavilor;
  • o leprozerie.

Patriarhul Daniel a subliniat popularitatea Sf. Vasile și le-a urat celor cei poartă numele „ani mulți cu sănătate, înțelepciune și mult ajutor de la Dumnezeu”.

Anul Nou civil

La final, Patriarhul României a vorbit despre începutul Anului civil, sărbătoare care derivă de la numele zeului roman Ianus, care era reprezentat cu două fețe, una îndreptată spre trecut și alta spre viitor, Anul Nou fiind un moment de bilanț.

 

Patriarhul României la prima Sf. Liturghie din 2019. ©Mircea Florescu/Basilica.ro

Părintele Patriarh a spus că acum, la începutul lui ianuarie, „e timpul să ne gândim ce am făcut în trecut și să îndreptăm ceea ce n-a fost bine și să privim spre viitor cu speranță și cu gânduri bune de a săvârși mai multe fapte bune și de a ne apropia mai mult de Dumnezeu și de semenii noștri”.

După Sf. Liturghie a fost oficiată o slujbă de Te Deum.

La finalul acesteia Anul 2019 a fost proclamat drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.

Vezi mai multe imagini în galeria foto: Anul Nou la Catedrala Patriarhală.

Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente