La hirotonie Episcopul Timotei a fost îndemnat să îndeplinească cu multă râvnă „misiunea Păstorului Celui Bun”

Arhimandritul Timotei Bel a fost hirotonit episcop duminică în faţa a mii de credincioşi la ctitoria sa de la Scărişoara.

Sfânta Liturghie, hirotonia şi instalarea noului episcop au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, care l-a îndemnat pe noul ierarh să îndeplinească „misiunea Păstorului Celui Bun cu multă râvnă”.

Arhiereul vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului va purtat titulatura: Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

Episcopul Timotei Sătmăreanul binecuvântând credincioşii la Mănăstirea Scărişoara. Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Educarea copiilor este o misiune mare

Omilia din cadrul Liturghiei de hram a fost rostită de Mitropolitul Andrei al Clujului care a subliniat importanţa naşterii şi educaţiei pruncilor.

„Noi trăim într-o lume care se secularizează şi oamenii nu sesizează cât de mare este misiunea de a duce copii pe lume şi de a-i educa”, a spus ierarhul.

Pentru a evidenţia cât de importantă este misiunea aceasta, Mitropolitul Clujului a făcut referire la cuvintele Sfântului Proclu al Constantinopolului care spunea că „o femeie care naşte un prunc construieşte încă o catedrală Domnului Iisus Hristos”.

Ceremonia de instalare

După Liturghie, Preasfinţitul Părinte Petroniu a citit actul patriarhal de confirmare a alegerii arhim. Timotei Bel ca Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, apoi Mitropolitul Andrei i-a înmânat însemnele episcopale.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte a vorbit despre îndatoririle episcopului şi misiunea pe care o are de îndeplinit.

A reamintit de armele pe care le întrebuinţează păstorul de suflete făcând referire la cuvintele Sfântul Pavel adresate efesenilor şi l-a îndemnat să îndeplinească misiunea încredinţată cu multă responsabilitate.

Înaltpreasfinţia Sa a apreciat osteneala depusă în construirea ansamblului monahal de la Scărişoara şi a numit această lucrare drept una „de excepţie”.

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a citat dintr-o poezie a lui Tudor Arghezi pentru a evidenţia efortul depus de noul arhiereu în ctitoria sa: „Altarul ca să fie şi pietrele să ţie, cer inima și viața zidite-n temelie”.

„Dumnezeu să îi ajute Preasfinţitului Părinte Timotei ca punându-şi sufletul şi viaţa în zidirea duhovnicească a Bisericii să vadă şi roadele bogate care să-i aducă satisfacţie sufletească” a spus Înaltpreasfinţia Sa.

Episcopul Timotei alături de Preasfinţitul Părinte Iustin. Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Iată fac voia ta Dumnezeule

În cuvântul rostit cu prilejul instalării ca arhiereu, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a citat din cuvintele Sfântului Apostol Pavel. „Copleşit de această chemare şi eu exclam: Iată fac voia ta Dumnezeule!”

„Cer nu să mă ajute să înţeleg vreodată chemarea pe care mi-a făcut-o, ci să mă ajute să o pot îndeplini şi să mă arăt vrednic de cinstea la care m-a chemat” a subliniat Preasfinţia Sa.

„M-am străduit să fiu în toată slujirea mea unul care uneşte şi nu unul care dezbină. Aşa voi face şi de acum încolo. Nu voi încerca să scriu altă istorie decât cea scrisă de strămoşii noştri aproape întotdeauna cu preţul vieţii şi al demnităţii. Pe aceasta trebuie să o respectăm toţi. Istoria cea adevărată are un singur adevăr în ea, acela al credinţei şi al respectului faţă de pământul strămoşesc. Pe aceasta o voi sluji şi în noua mea demnitate de episcop”, a spus ierarhul.

Preasfinţitul Părinte Iustin adresându-se credincioşilor. Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Arhieria este o cruce deloc uşoară

Preasfinţitul Părinte Iustin a numit acest moment drept „un dar pentru Sătmar de centenar, un dar pentru poporul lui Dumnezeu, pentru cler şi credincioşi”.

Ierarhul a evidenţiat faptul că „arhieria este o cruce deloc uşoară” şi a făcut referire la misiunea care le stă înainte.

De astăzi înainte, cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem doi (în această misiune n.r.); Eu nu –i mai sunt părinte, îi sunt un frate mai mare. Îi voi fi un frate adevărat şi vom trage împreună la acelaşi jug cum am tras cu Înaltpreasfinţitul Justinian arătând icoana unei slujiri jertfelnice, nu a unei slujiri relaxate.

Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a fost ales în această demnitate de Sfântul Sinod în ședința de lucru din 24 mai 2018, îndeplinind până la acel moment funcția de exarh al Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Biografie

Arhim. Timotei Bel s-a născut în 13 ianuarie 1974 în localitatea Rohia, județul Maramureș din părinții Augustin și Anastasia, primind la Botez numele Cristian-Simion.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Rohia în 1994, fiind hirotesit arhimandrit în anul 2005.

A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea (2000).

Din anul 2007, Arhim. Timotei Bel a fost starețul Mănăstirii Scărișoara Nouă. Tot în 2007 a obținut titlul de doctor în Teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Tesalonic.

Din 1 februarie 2006 a îndeplinit funcția de exarh al Mănăstirilor din Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

În 24 mai 2018 a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Vezi și: Arhim. Timotei Bel a oferit primele declaraţii de la alegerea ca Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureşului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente