Întâlnire misionar – catehetică în Parohia Brabova, Dolj

În parohiile din Arhiepiscopia Craiovei continuă întâlnirile misionar – catehetice organizate în această perioadă premergătoare marelui praznic al Învierii Domnului.

La finele săptămânii trecute credincioşii din Parohia Brabova, Protoieria Craiova Nord, au participat în număr mare la întâlnirea catehetică organizată din iniţiativa preotului paroh Marian Bogoslav la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a precizat Preot Gheorghe Cioiu.

Evenimentul duhovnicesc a debutat prin săvârşirea Tainei Sfântului Maslu, urmat de prelegeri susţinute de preoţii invitaţi despre importanţa şi semnificaţia Tainei Sfintei Spovedanii, a Sfântului Maslu şi a Sfintei Euharistii în vindecarea trupească şi sufletească a credincioşilor.

„Numărul mare de credincioşi care au răspuns invitaţiei noastre precum şi bucuria duhovnicească de sluji împreună cu ceilalţi părinţi care, de asemenea, au răspuns cu multă dragoste la apelul nostru, au făcut ca acest eveniment duhovnicesc să fie de mare folos sufletesc pentru toţi cei prezenţi, preoţi şi mireni deopotrivă”, a precizat părintele Marian Bogoslav.

Comentarii Facebook


Știri recente