INEDIT | Prima hirotesie a diaconiţelor oficiată de Patriarhul Teodor al Alexandriei

Consecration of deaconesses Patriarch of Alexandria

Cu prilejul zilei sale onomastice, Preafericitul Părinte Teodor, Patriarhul Alexandriei şi al întregii Africi, a celebrat Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Nicolae din oraşul congolez Kolwezi. Ziua de vineri, 17 februarie 2017, va rămâne în istoria contemporană a Patriarhiei Alexandriei ca ziua în care a fost oficiată prima hirotesie a unor femei în slujba Bisericii.

Trei ierarhi alexandrini au coliturghisit împreună cu patriarhul lor de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron:

  • Mitropolitul Nichifor de Kinsasha;
  • Mitropolitul Inochentie de Burundi şi Rwanda;
  • Mitropolitul Meletie de Katanga.

Conform site-ului oficial al patriarhiei, Preafericitul Părinte Teodor a vorbit în predica sa despre viaţa Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, subliniind mărturia oferită de sfânt în faţa prigonitorilor prin suferinţele martiriului.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, Patriarhul Alexandriei a hirotesit pe cateheta Theano întru diaconiţă a Misiunii Sfintei Mitropolii de Katanga. În continuare, Patriarhul Teodor a citit rugăciunea de intrare în slujirea bisericească pentru trei monahii şi două catehete, care vor sprijini eforturile misionare ale Mitropoliei.

Femeile hirotesite vor asista la Taina Sfintei Cununii şi Taina Botezului oficiată pentru adulţi. Un rol important îl vor avea în cadrul Departamentului Catehetic al Mitropoliei de Katanga.

Instituţia diaconiţelor a fost reactivată de Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei în luna noiembrie a anului trecut.

În calendarul creştin ortodox sunt consemnate mai multe sfinte care au îndeplinit misiunea de diaconiţă, dintre care cele mai cunoscute sunt Sfânta Muceniţă Tatiana (12 ianuarie), Sfânta Olimpiada (25 iulie) şi Sfânta Febe (3 septembrie).

Comentarii Facebook


Știri recente