Incendiu la o biserică ortodoxă greacă din Australia. Moaștele din altar au rămas intacte în mod miraculos

În urma unui incendiu care a izbucnit marți, parohia ortodoxă greacă din orașul australian Glenelg North a rămas fără biserică de Paști, însă incidentul a scos la iveală o minune: moaștele Sfântului Pantelimon, ocrotitorul parohiei, au rămas intacte.

Toate obiectele din Sfântul Altar au ars, doar racla din aur care conține un fragment din sfintele moaște a rămas intactă în mod miraculos, informează orthochristian.com.

Nick Kapolos, președintele consiliului parohial a remarcat că racla nu a fost deloc atinsă de flăcări: „nici un semn, nici praf, nici măcar cenușă pe ea”.

Pr. Michael Pfaromatis cu sfintele moaște care au rezistat flăcărilor în mod miraculos. © abc.net.au

Din nefericire, biserica a pierdut o Biblie valoroasă și o cruce în incendiu, ambele în valoare totală de aproximativ 100.000 dolari.

Cauza incendiului este încă necunoscută. O biserică catolică locală a oferit parohiei grecești lăcașul de cult pentru oficierea slujbelor din perioada pascală.

Foto credit: abc.net.au

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente