În contextul Referendumului, Episcopul Lucian a adresat un îndemn la solidaritate pentru normalitate

Într-un mesaj adresat Agenţiei de ştiri Basilica, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, îndemnat la solidaritate pentru normalitate.

Ierarhul a precizat că mesajul transmis nu este „unul al dezbinării și al urii dintre oameni”, ci unul venit „din conștiința Bisericii ca maică a neamului nostru românesc pentru fiii ei”, un mesaj de „solidaritate pentru normalitate, căci numai unde se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. (1 Corinteni 15, 44)”

Episcopul Caransebeşului a amintit că ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri şi, „ca beneficiari ai acestei moșteniri, în afara oricărui sentiment de repulsie socială și ură față de semenii noștri, avem responsabilitatea de a ne oferi răspunsul față de chemarea la normalitate”.

Ierarhul a evidenţiat că la referendumul din 6-7 octombrie avem prilejul să asociem principiile moralei creştine cu faptele noastre, „oferind un vot pentru consolidarea viitorului țării și al copiilor acestei națiuni”.


Text integral:

De-a lungul istoriei societățile au trăit provocări diverse și frământări care au lăsat urme adânci în conștiințele popoarelor. Multe dintre acestea au constituit momente marcante în devenirea sau prăbușirea națiunilor.

Este suficient să privim la marea dramă și minunata izbândă a înaintașilor noștri din urmă cu un secol, care, prin încredere în pronia divină și prin solidaritate națională, au trăit minunea învierii integrității și integralității poporului român.

În mod cu totul providențial, după un veac de multiple încercări și tot atâtea izbânzi, zilele acestea, în condiții de libertate socială și individuală deplină, românii sunt invitați să-și exprime opinia cu privire la integritatea morală a celei mai sensibile fibre din unitatea noastră: familia.

Pornind de la acest gingaș sentiment față de propria rădăcină, comunitatea s-a dezvoltat în mod armonios, oferindu-ne astăzi prilejul de a înțelege viața în deplina ei frumusețe și lumină.

Pentru aceasta, ca beneficiari ai acestei moșteniri, în afara oricărui sentiment de repulsie socială și ură față de semenii noștri, avem responsabilitatea de a ne oferi răspunsul față de chemarea la normalitate.

Referendumul pentru consolidarea familiei întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie este mărturisirea noastră în fața tendințelor actuale care diminuează importanța și accelerează degradarea, și așa destul de pronunțată, a valorilor tradiționale.

De aceea, în lumina cuvintelor Sfintei Scripturi, care ne învață pe toți că cel care are poruncile Mele și le păzește, acela este Cel care Mă iubește (1 Ioan 4, 20 ), Vă îndemnăm părintește și frățește să participați la referendumul pentru definirea căsătoriei, unde aveți prilejul să asociați principiile moralei creștine cu fapta frățiilor voastre, oferind un vot pentru consolidarea viitorului țării și al copiilor acestei națiuni.

Mesajul și îndemnul nostru nu este unul al dezbinării și al urii dintre oameni și nici unul asociat altui interes nelegitim, ci este un mesaj venit din conștiința Bisericii ca maică a neamului nostru românesc pentru fiii ei, un mesaj de solidaritate pentru normalitate, căci numai unde se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. (1 Corinteni 15, 44)

Cu sfântă binecuvântare, părintească îmbrățișare și nădejde în Domnul Iisus Hristos,

+ Lucian
Episcopul Caransebeșului

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente