Fragmente din moaştele sfinţilor Nectarie, Petru şi Pavel aduse în Capitală | PS Timotei: „Sfintele moaşte ne ajută să parcurgem pustiul acestei lumi”

Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” – Dristor din Capitală a primit de la Mitropolia de Durostorum, Bulgaria, fragmente din moaştele patronilor lăcaşului de cult şi din ale Sfântului Nectarie de Eghina. Odoarele au fost aşezate spre închinare credincioşilor într-o raclă sfinţită duminică de PS Timotei Prahoveanul. „Sfintele lor moaşte care sunt izvorâtoare de daruri duhovniceşti ne ajută să parcurgem drumul pe care îl aveam de străbătut prin pustiul acestei lumi”, a subliniat Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa momentului pentru credincioşii parohiei şi a explicat că sfinţii ne sunt de mare ajutor în creşterea duhovnicească fiind modele vrednice de urmat pentru noi cei de astăzi.

„Noi suntem slabi, iar prin ei devenim tari; rugăciunile sfinţilor ne ocrotesc şi ne ajută. De asemenea, va trebui să privim mereu la curajul mărturisirii lor pentru că ei l-au cinstit pe Dumnezeu şi l-au iubit mai mult de cât s-au iubit pe ei înşişi. Iubirea lor faţă de Dumnezeu este un model şi pentru credincioşii acestei parohii care de acum vor fi ocrotiţi de ei”, a spus ierarhul.

Făcând referire la duminica a treia din Postul Mare, PS Timotei Prahoveanul a afirmat că „viaţa noastră se aşează întotdeauna la picioarele crucii Mântuitorului” însă, din păcate, a remarcat ierarhul, în vremurile actuale mulţi dintre noi ne purtăm ca duşmani ai crucii.

Mulţi dintre noi sunt împotriva învăţăturii Bisericii, împotriva semnului sfintei cruci, chiar interzicându-l în şcoli, în anumite instituţii, în locurile publice exact cum au făcut cei de demult. Dacă pe la anul 120 la Ierusalim deasupra locului răstignirii a fost construit un templu păgân şi astăzi foarte multe exemple păgâne nepotrivite doresc să înlocuiască semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci a Domnului, a avertizat PS Timotei Prahoveanul.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a tras un semnal de alarmă asupra faptului că de multe ori noi credincioşii nu cinstim sfânta cruce aşa cum ar trebui.

„De multe ori chiar ne ruşinăm, trecând pe lângă Biserică, să ne facem semnul sfintei cruci, uităm să îl facem dimineaţa înainte de a începe activitatea şi uităm să ne închinăm seara prea obosiţi fiind şi considerând că nu se mai cuvin câteva minute lui Dumnezeu prin care să-i mulţumim pentru ziua care a trecut şi să îi cerem ca ziua care vine să fie binecuvântate de El”, a amintit PS Timotei.

Foto credit: Mircea Popa/ZL

 

Comentarii Facebook


Știri recente