Familia alcătuită din bărbat și femeie reprezintă calea propășirii poporului român și a lumii întregi – Episcopul Antonie de Bălţi

„În acest an al Centenarului avem obligația sacră de a ne asuma pe lângă credință și neam, conștiința clară că Familia autentică, alcătuită din bărbat și femeie, alături de copiii lor, reprezintă calea propășirii poporului român și a lumii întregi”, a îndemnat Episcopul Antonie de Bălţi într-un mesaj transmis pentru basilica.ro.

Potrivit Preasfinţiei Sale, „prin participarea la referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 toți românii din Basarabia, ca și cei din Țară și de pretutindeni, sunt chemați să mărturisească valorile în care au crezut strămoșii noștri de veacuri”.

Ambasada României la Chișinău a confirmat că cetățenii români din Republica Moldova vor putea participa la Referendum la secțiile de votare ce se vor înfiinţa, fiind informaţi din timp cu privire la numărul și locul unde vor fi amplasate.

Guvernul României a stabilit ca în zilele de 6-7 octombrie să fie organizat un referendum pentru a schimba definiția constituțională a căsătoriei ca uniunea între bărbat și femeie.

Coaliția pentru Familie a adunat 3 milioane de semnături în favoarea schimbării.

Dacă va trece, referendumul va modifica constituția țării pentru a defini căsătoria ca o uniune între „un bărbat și o femeie”. În prezent, căsătoria este definită ca o uniune între „soți”.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei.

Biserica Ortodoxă Română susţine în mod natural demersul Coaliției pentru Familie.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente