Episcopul Ignatie a fost externat

Episcopia Huşilor a anunţat printr-un comunicat de presă că Preasfinţitul Părinte Ignatie a fost externat miercuri din Spitalul Municipal de Urgență „Elena Beldiman”, Bârlad.

„Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice faptul că Părintele Episcop Ignatie a fost externat astăzi de la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman din Bârlad. Starea de sănătate a Părintelui Episcop Ignatie este una foarte bună, recuperându-se după perioada de internare”, se menţionează în comunicat.

Ierarhul a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus în urmă cu două săptămâni şi a fost internat pentru tratament.

Eparhia a transmis „mulţumiri și recunoștință” managerului spitalului bârlădean, medicului curant şi întregului personal medical și administrativ pentru „profesionalismul actului medical, dăruirea de sine și căldura sufletească de care dau dovadă în relația cu cei aflați în suferință, internați în cadrul acestei unități medicale”.

Au fost adresate mulţumiri celor care s-au rugat pentru Preasfinţia Sa şi au trimis mesaje de comuniune, precum şi „reprezentanților mass-mediei pentru că au prezentat, cu decența și empatia cuvenite, acest moment de încercare din viața Părintelui Episcop Ignatie”.

Reprezentanţii eparhiei au reiterat îndemnul de „a trata cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică și fără a stigmatiza pe cineva, măsurile de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, protejându-ne pe noi și pe cei din jur, neuitând, totuși, faptul că omul aflat în boală are aceeași demnitate umană și se bucură de aceeași cinstire ca și cei sănătoși”.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente