Episcopii ortodocși din Germania adresează tinerilor o scrisoare despre iubire, sexualitate și căsătorie

Traditional Family

În timpul sesiunii de toamnă care a avut loc luna aceasta în Frankfurt am Main, Adunarea Episcopilor Ortodocși Canonici din Germania (OBKD) a adoptat o „Scrisoare către tineri despre iubire, sexualitate și căsătorie”.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial al Adunării Episcopale, pe agenda de lucru s-a aflat un document alcătuit în ultimii trei ani de Comisia Teologică a OBKD, condusă de Episcopul Vasilios de Aristis din partea Mitropoliei Ortodoxe Grecești din Germania. În scrisoarea despre „iubire, sexualitate și căsătorie” adresată tinerilor, sunt abordate „problemele apăsătoare ale vremii”, privind „existența umană”, deoarece „împotriva fondului de extremism religios, care amenință cu intensificarea în multe locuri, suntem chemați în calitate de creștini să facem tot ce ne stă în putere să apărăm aceste valori”: pacea, libertatea, democrația și drepturile omului.

Textul de cinci pagini se referă la iubire și sexualitate, căsătoriile între persoane de confesiuni și religii diferite, precum și la parteneriatele între persoanele de același gen. Documentul subliniază necesitatea unei acțiuni responsabile a persoanei: „Rolul Bisericii noastre este să-l asiste pe credincios cu sfaturi duhovnicești și nu acela de a formula reguli într-o modalitate mecanică”.

Episcopii ortodocși îi atenționează pe tineri că „este foarte important să ne comportăm responsabil: responsabilitate față de propria sexualitate, sexualitatea partenerului, consecințele vieții sexuale; responsabilitate față de sine, față de societate și față de Dumnezeu”.

În scrisoare se menționează că „o persoană care crede în Iisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu, căsătoria este mai mult decât un aspect lumesc și, în mod evident, mai mult decât festivitățile legate de nuntă. Căsătoria necesită promisiunea unei fidelități pentru toată viața și că relația dintre cei căsătoriți va fi adusă în unire cu Hristos. Soții sunt chemați să-și accepte relația ca un dar de la Dumnezeu și să o accepte ca o formă de exprimare a iubirii reciproce, care trebuie trăită în Biserica lui Hristos”.

O temă actuală la care au făcut referire reprezentanții Bisericii Ortodoxe din Germania este avortul, pe care îl numesc „uciderea organismului viu” și despre care spun că „nu poate fi luat în considerare” de creștinii ortodocși.

Episcopii spun că în societățile pluraliste din lume, printre care se numără și Germania, „căsătoriile dintre ortodocși și alți creștini nu sunt neobișnuite”. Deși sunt destul de răspândite, căsătoriile interconfesionale „au provocările lor”, iar cea mai mare dintre acestea privește „primirea Sfintei Euharistii”, care poate fi realizată doar „în deplină unitate de credință”.

„Ca orice înclinație trupească, și aceasta trebuie biruită prin exercițiul înfrânării, prin îngrădirea patimilor neînfrânate, prin ascetismul curăției, așa cum învățăm prin postire”, recomandă ierarhii ortodocși din Germania celor care se luptă cu atracția față de persoanele de același gen.

Episcopii afirmă că „potrivit cugetării ortodoxe, Taina Căsătoriei presupune o unire între un bărbat și o femeie și depășește perspectiva exclusiv socială”. De aceea, „încheierea de căsătorii a cuplurilor homosexuale nu este posibilă în Biserica noastră”. Întrebările deschise cu privire la persoanele homosexuale aparțin „domeniului pastoral și povățuirii cu tact de către Biserică”.

Scrisoarea adresată tinerilor se încheie prin îndemnul de a ne raporta la familie ca la o „mică Biserică”, celula de bază a Bisericii.

Episcopii Ortodocși canonici din Germania s-au întâlnit în data de 12 decembrie 2017 la Biserica Ortodoxă Sfântul Profet Ilie din Frankfurt.

Adunarea Episcopilor Ortodocși din Germania (OBKD) reunește episcopii tuturor eparhiilor ortodoxe din Germania și este cel mai înalt for decizional al Bisericii Ortodoxe din această țară.

OBKD se întâlnește de două ori pe ani în sesiuni de lucru, primăvara și toamna, ședințele fiind prezidate de reprezentantul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, în prezent Înaltpreasfințitul Părinte Augustin, Mitropolit de Germania și Exarh al Europei Centrale.

Întâlnirea de săptămâna trecută a început cu o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Feofan Galinskiy de Berlin și Germania (Patriarhia Moscovei), care a trecut la Domnul în luna septembrie a acestui an.

Foto credit: Sandu Floarea/Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente